Actualitate

Separatoare de sens pe DN1

parapeti-1De joia trecută, pe DN 1, de la ieșirea din Ploiești până la Comarnic, a început montarea  unor separatoare de sens. Acestea vor ajuta la reducerea accidentelor rutiere atât de des produse în zonă. În urma efectuării unei analize privind riscul rutier în perioada 2005-2009, pe DN 1 E – 60, drum naţional şi european ce reprezintă principala rută de legătură între Muntenia şi Ardeal, s-a constatat faptul că artera are o capacitate depăşită de preluare a fluxului de autovehicule, înregistrându-se un trend ascendant al evenimentelor rutiere cu consecinţe deosebit de grave. De cele mai multe ori, accidentele se petreceau ca urmare a intrării pe contrasens a celor care pierdeau, din diferite cauze, controlul volanului. Încă din 2007, poliția prahoveană a făcut nenumărate demersuri pe lângă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, dar abia acum s-a făcut ceva. În perioada 2005-2009, pe DN 1, exact pe această bucată au avut loc 562 de accidente rutiere, dintre care 332 grave şi 230 uşoare, soldate cu decesul a 197 de persoane, 290 de răniţi grav și 604 răniţi uşor. R. E.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co