Separatoare de drum pe DN1
Autorităţile prahovene au implementat proiectul ”Creşterea siguranţei traficului pe DN1”, care presupune montarea de separatoare de drum.
DN1 este unul dintre cele mai periculoase tronsoane de drum din judeţul Prahova. Este locul unde aproape săptâmânal se petrec accidente de circulaţie grave, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale însemnate. ”Având în vedere multitudinea accidentelor care se petrec în anumite zone cu risc, cum ar fi Băneşti sau Cornu, unde mare parte din conducătorii auto fac întoarceri pe DN1 deşi nu au voie, ne-am gândit să luam măsuri pentru reducerea accidentelor, montând pe întreg Drumul Naţional separatoare de drum de tip New Jersey. Compania Drumurilor Naţionale deja a demarat acţiunea de licitaţie pentru a comanda aceste separatoare de drum”, a declarat prefectul judeţului Prahova, Marius Sersea.
Şi altă investiţie
De asemenea se are în vedere şi luarea unor măsuri de decongestionare a traficului rutier pe DN1, unde în special la sfârşit de săptămănă se înregistrează blocaje, din cauza numărului mare de tuirişti care se duc sau pleacă de la munte. ”Au fost identificate localităţile unde se produc întârzieri ale traficului, gen Comarnic, unde se va face o pasarelă peste DN1 sau la Azuga, unde se va face un sens giratoriu”, a mai spus prefectul Marius Sersea.
Drumul Naţional nr. 1 este cel mai aglomerat tronson rutier.
Pe orice sector, în fiecare zi, circulă în medie 16.000 de maşini. M. B.