Actualitate

Se depun cererile tip pentru ajutor de încălzire

A început distribuirea cererilor pentru subvenţiile la încălzire din iarna 2011-2012. La Sinaia şi Buşteni, localităţi unde nu există sistem de încălzire centralizat, formularele se distribuie de la primării.

Toţi cei care doresc să primească bani pentru factura de gaze sau pentru a-şi cumpăra lemne, trebuie să completeze o cerere şi să depună o sumedenie de acte care să demonstreze că au dreptul la ajutor de încălzire. Acesta se acordă pentru perioada noiembrie 2011-martie 2012, iar cererile pot fi depuse până pe data de 25 octombrie 2011.
Condiţii:
Potrivit normelor de aplicare a OUG 70/2011, ce reglementează măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, ajutoarele de încălzire vor fi acordate celor care au până la 786 de lei venit net pe membru de familie, dar nu vor fi acordate celor care au bunuri cu ajutorul cărora pot obţine bani. Sunt tăiaţi de pe lista ajutoarelor cei care deţin maşini, motociclete, motorete sau scutere cu o vechime mai mică de zece ani, care au o altă locuinţă în afară de cea de domiciliu şi depozite bancare mai mari de 3.000 de lei. De pe lista celor care primesc subvenţii sunt excluşi şi cei care au mai mult de 1.000 de metri pătraţi de teren în zona urbană sau 2.000 de metri pătraţi în zona rurală, cei care au peste 2 ha de păşuni, teren arabil sau forestier, utilaje agricole sau peste 3 bovine, 5 porcine, 20 de ovine sau 15 familii de albine.
Din acest an, nu vor mai beneficia de ajutor nici cei care au drujbe. Oamenii sunt nemulţumiţi că pentru 3.000 de lei în cont sau o drujbă nu vor mai primi subvenţie la gaze. „Am o pensie de 650 de lei, sunt văduvă şi am la bancă 3.500 de lei pentru înmormântare. Acum, pentru banii ăştia, nu mă încadrez pentru subvenţia la gaze. Nu ştiu ce o să fac, probabil voi îngheţa în casă, că nu am cu ce să plătesc”, a spus doamna Maria T. „Sunt şomer şi am dreptul la subvenţia de căldură, pentru că am venituri mici şi doi copii în întreţinere. Dacă pentru o drujbă cumpărată acum cinci ani pierd dreptul acesta, e clar în ce ţară trăim”, a spus domnul Nicolae A..

Conţinutul dosarului:
– copie B.I. sau C.I. pentru toţi membrii familiei;
– copie contract de proprietate sau închiriere;
– copii certificat de naştere pentru toţi copiii sub 14 ani aflaţi în întreţinere;
– adeverinţă de salariu net sau adeverinţă de la circa fiscală pentru persoanele fără venituri, cupon alocaţie, şomaj, pensie de limită de vârstă, boală, urmaş, veterani de război sau orice alte acte care fac dovada veniturilor;
– adeverinţă de la registrul agricol din care să reiasă că nu deţin în proprietate sau folosinţă teren agricol în suprafaţă mai mare de 1.000 mp;
– adeverinţă de la Taxe şi Impozite care să ateste că nu au un autovehicul cu o vechime mai mică de zece ani;
– copie certificat de deces sau de divorţ;
– xerox după ultima factură de gaze.
Diana ROMAN

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co