Actualitate

Poate deveni municipiul Câmpina staţiune turistică?

Primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, a anunţat Consiliului Local cu câtva timp în urmă că, prin Compartimentul Programe de Finanţare din cadrul primăriei, se pregăteşte un proiect prin care se doreşte obţinerea finanţării în vederea realizării unui Centru Naţional de Informare şi Promovare Turistică. „După ce vom realiza acest centru turistic, care reprezintă şi o condiţie inclusă în Ghidul de finanţare europeană, putem încerca să transformăm Câmpina într-o staţiune turistică”, a precizat primarul Horia Tiseanu. Pornind de la această idee, am încercat să aflăm câteva opinii ale câmpinenilor, lista comentariilor pe această temă, rămânând deschisă.

Adriana Florea, inginer foraj: Dacă administraţia locală consideră că a pregătit oraşul pentru acest gen de investitori, prin asfaltări şi reţele de apă şi canalizare puse la punct, terenuri pentru construcţii adecvate unei staţiuni turistice, control total asupra zonelor care deţin imobile de patrimoniu şi multe alte condiţii propice acestei idei, nu am nimic împotrivă. Dar, atâta timp cât locuiesc într-un imobil de patrimoniu, împreună cu locatarii acestuia, fiind afectată de vecinătatea cu un restaurant ce se doreşte a face parte dintr-un aşa-zis complex turistic, în care nu au loc decât nunţi şi alte petreceri mai mult decât zgomotoase, care îi deranjează şi pe vecini, mi-e greu să cred într-un proiect de asemenea anvergură.

Olimpia Comănescu, pensionară: Locuiesc pe strada Bobâlna, unde există un cimitir în care şi-au găsit odihna oameni de seamă ai Câmpinei şi chiar ai ţării, cu monumente funerare artistice. Din acest motiv, cimitirul ar putea fi căutat ca obiectiv turistic. Dar, cum am putea primi turiştii pe o stradă pe care administraţia nu a intervenit niciodată să o repare? Sau pe aleile adiacente, Cerbului, Aviatorilor, Berzei? E chiar ruşinos, pentru că pe Bobâlna e un trafic auto intens, care duce către uzina Neptun. Arată jalnic!

Nicoleta Constantin, şomeră: Nu mă încântă ideea decât în sensul că s-ar crea locuri de muncă, dar nu destule, pentru nevoile oraşului. Cred, totuşi, că ar trebui o investiţie masivă în construirea de locuinţe pentru tinerii câmpineni. De ce nu se reface industria oraşului, adaptată la nevoile actuale prin atragere de investitori, creând o bază solidă pentru noi locuri de muncă?

Nicolae Geantă, profesor doctor: În viitor, Câmpina este obligată să devină oraş turistic. Pentru că nu mai are petrol şi tot oraşul se învârtea în jurul acestei industrii, pentru că nu sunt alte alternative economice (nu poate atrage investitori giganţi), şi pentru că este cel mai mare oraş de pe Valea Prahovei. Dacă nu se va axa puternic pe turism, serviciile de desfacere (prezente azi) o vor îngropa în anonimat, mai devreme sau mai târziu. Întrebarea este: cine dă startul?

Natalia Bogdan, casnică: Câmpina, oraş turistic?! Cred că e o glumă! Poate, doar un pretext pentru a atrage fonduri. E un oraş în care se construieşte haotic, înghesuit. Începe să mă dezamăgească! Două case memoriale… atât! Câteva camere de hotel prăfuite, terase la umbra… blocurilor, un teatru aproape abandonat, câteva terenuri de tenis, care mai atrăgeau ceva turişti…,cândva. Fântâna cu cireşi, tabăra, Muscelul… le-a pus cineva la naftalină? Scuzaţi, mi-am amintit că de curând vuiau ceva hore, manele… Nu! Dacă judeţul Prahova are alocate fonduri pentru turism, să le dirijăm corect, acolo unde sunt necesare. Valea Doftanei, spre exemplu!

Postumia Martin, om de afaceri: A face din Câmpina un oraş turistic înseamnă a-i recunoaşte mai întâi trecutul. Trecutul oraşului Câmpina, din povestirile celor mai mari decât noi, arată frumos! Astăzi, cu o administraţie care nu numai că pune „sub preş” lucrurile frumoase, dar le şi distruge, a face din Câmpina un oraş turistic este, circ. Un circ electoral şi nu numai. Este un „turism paravan”. În momentul de faţă, singurul element care atrage şi chiar creează trafic în Câmpina, este „turismul de Carrefour”.
Carmen NEGREU

Aşteptăm şi alte opinii despre acest subiect, online, pe www.zvp.ro.

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co