Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Salubrizare cu oameni mai şcoliţi

Firma de colectare a gunoiului care acţionează în Câmpina creşte calitatea personalului. Implicit, ar trebui să crească şi calitatea serviciilor. Rămâne de văzut dacă va fi aşa.

Pornind de la realitatea contextului social şi economic actual, în care indicii productivităţii muncii sunt foarte scăzuţi, patronul firmei de salubritate SC Floricon, Florin Constantinescu, a considerat potrivit să investească în perfecţionarea angajaţilor săi, în ciuda greutăţilor financiare pe care le traversează societăţile în această perioadă de criză. Astfel, firma, care acţionează în Câmpina, a organizat cursuri de perfecţionare pentru 15 angajaţi. Proiectele întocmite de aceştia cu privire la dezvoltarea modului de lucru şi eficientizarea activităţii au fost prezentate într-o întâlnire cu presa şi oficialităţile.

Stau bine la teorie
După finalizarea cursului, cei 15 salariaţi au pus pe hârtie proiecte ce aveau în vedere diminuarea costurilor şi creşterea veniturilor în timpul crizei, printre care se numără extinderea şi îmbunătăţirea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor, lucrări privind eficientizarea sistemului de contractare a serviciului de salubrizare, prevenirea acumulării de debite restante, optimizarea consumurilor de combustibil sau optimizarea activităţii de salubritate menajeră.
„Relaţia administraţiei locale cu societatea Floricon este foarte serioasă, deşi este momentul să aducem laude societăţii şi celor care o conduc, pentru că, atunci când societatea promite că face un lucru, îl şi face, respectându-şi în acelaşi timp condiţiile contractuale”, a ţinut să precizeze primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu.
Cele mai interesante proiecte au primit şi premii considerabile. Un LCD, un aparat foto şi un laptop au fost cadourile pentru primele trei locuri. Pe viitor, vor fi şi alte proiecte de acest fel pentru că numai aşa se poate evolua corespunzător.
Marele absent de la această întâlnire a fost Alin Moldoveanu, consilierul personal al primarului pe probleme de salubritate, care ar fi putut avea mai multe de comentat despre eficienţa firmei Floricon. Carmen NEGREU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co