Saltea performantă la Carpaţi Sinaia
Secţia de karate a Clubului Sportiv Orăşenesc (CSO) Sinaia are, mai nou, o suprafaţă de concurs performantă, ce le permite sportivilor şi antenorilor să efectueze antrenamentele mai uşor.
Investiţia administraţiei locale în tatami se ridică la aproximativ 13.000 de lei. Datorită suprafeţei, clubul se află printre primele cinci din ţară în ceea ce priveşte dotările. „Suntem bucuroşi că primăria a avut încredere în noi şi ne-a ajutat să achiziţionăm salteaua de concurs. Ea este folosită de cluburile care se respectă şi ajută la creşterea performanţelor sportive. Copiii au câştigat multe titluri şi suntem mândri de ei. Avem un campion naţional şi o vicecampioană, iar acum se pregătesc de mondiale”, a precizat directorul CSO Sinaia, Oana Preda.
Sportivi de Mondiale
Tinerii antrenaţi la club de Adrian Manea se pregătesc acum pentru participarea, în luna martie, la Campionatele Mondiale pentru copii, de la Belgrad. Clubul Carpaţi Sinaia va fi reprezentat la competiţie cu sportivii Ferian Gălicel şi Raluca Constantin. „Noi ne dorim să fim printre primele cluburi din ţară, iar suprafaţa ne ajută foarte mult. Acest tatami atenuează şocul, iar copilul nu se mai duce cu dureri de picioare acasă şi se poate antrena mai mult”, a specificat antrenorul CSO Sinaia, Adrian Manea. Copiii talentaţi din staţiune sunt încurajaţi de mici să practice un sport de performanţă. La Clubul Sportiv, au parte de cei mai buni antrenori din staţiune şi de o pregătire intensă, iar investiţiile vor continua şi la alte secţiuni. „Am pus accentul pe sporturile de iarnă, dar şi pe alte discipline. La karate avem 14 copii înscrişi şi sunt foarte talentaţi. Vreau ca şi anul acesta să investim în tineri şi avem de gând să realizăm şi alte investiţii pentru a avea rezultate cât mai bune”, a declarat primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea.
La Campionatele Mondiale, tinerii de la secţia de karate îşi vor testa cunoştinţele şi tehnica alături de cei mai buni copii din lume.Adelina ANEI