Marckus Bendler, campion pentru Clubul Alpin Român
Amatorii de adrenalină au avut ocazia să asiste, week-end-ul trecut, la finala Cupei Mondiale de Escaladă pe Gheaţă 2010, de la Buşteni. După ce prima etapă s-a desfăşurat în Rusia, a doua în Elveţia şi a treia în Italia, a venit rândul României să găzduiască a patra şi ultima etapă a competiţiei de căţărare pe gheaţă. Peste 80 de alpinişti din 12 ţări au oferit un adevărat spectacol în cadrul probelor de dificultate şi de viteză, organizate la baza pârtiei Kalinderu.
În acest an, concurenţii s-au întrecut pe o estacadă nouă, dificilă şi unică în lume. În concursul de viteză, rusul Pavel Culyaev, a cucerit titlul mondial, iar austriacul Markus Bendler, membrul Clubului Alpin Român, a devenit noul campion mondial la proba de dificultate. Sportivul care a concurat sub culorile Românei este şi câştigătorul de anul trecut la finala organizată tot la Buşteni şi deţinătorul titlului de vice-campion mondial. „Sunt foarte fericit că am reuşit să câştig Campionatul Mondial la proba de dificultate pentru că a fost o competiţie grea. Am concurat alături de mulţi sportivi buni, iar estacada a reprezentat o adevărată provocare. Concursul m-a obosit, însă sunt mulţumit, pentru că am reuşit să ocup locul I. Sunt onorat şi, în acelaşi timp, mă bucur că reprezint România în această competiţie”, a declarat campionul mondial, Markus Bendler.
Succes turistic veritabil
Staţiunea Buşteni a fost aleasă pentru organizarea acestei competiţii de amploare pentru a cincia oară consecutiv. Noua estacadă a permis crearea unui număr nelimitat de trasee de concurs dificile şi, în acelaşi timp, spectaculoase. Emoţiile spectatorilor pentru concurentul Clubului Alpin Român au fost mari, însă sportivul nostru a dovedit că stăpâneşte bine tehnica şi că este cel mai bun din lume. „Am reuşit, pentru a doua oară, să câştigăm titlul la escaladă pe gheaţă. Suntem mulţumiţi şi fericiţi că şi această ediţie a fost o reuşită. De asemenea, foarte mulţi turişti din ţară şi străinătate au venit să asiste la spectacolul pe gheaţă, lucru care ne bucură şi ne motivează ca, în fiecare an, să organizăm competiţii din ce în ce mai bune şi mai dificile”, a precizat primarul oraşului Buşteni, Emanoil Savin.Adelina ANEI