Sport

Reprezentativa Prahova-Muntenia s-a reunit pentru turneul din Ungaria

Dupa ce a reuşit să-şi elimine, rând pe rând, adversarii, câştigând “Cupa Regiunilor” la fotbal amator, reprezentativa judeţului Prahova a obţinut dreptul de a forma selecţionata României care să participe la turneul preliminar din Ungaria, contând pentru Campionatul European rezervat amatorilor.
În altă ordine de idei, reprezentativa României denumită Prahova-Muntenia, a fost formată, cum era de fapt şi logic, pe scheletul învingătoarei Cupei Regiunilor, AJF Prahova, antrenorii Dorinel Beznea şi Decu Crângaşu optând şi pentru convocarea a doi jucători din afara judeţului: mijlocaşul Cazan(AJF Brăila) şi atacantul Daniel Sindie (AJF Teleorman).
Noi credem că a fost la alegerea staff-ului tehnic  componenţa lotului cu precizarea că echipa care a ieşit învingătoare în precedentele trei ediţii, AJF Dolj, şi-a păstrat formula în proporţie de 100% la turneele internaţionale.
La sfârşitul lunii iulie, pe stadionul „Prahova” din Ploieşti, la solicitarea celor doi tehnicieni, au fost prezenţi 20 de jucători:
Şandru şi Chiru – portari, R.Bădicu, Iulian Militaru, Fl. Băcioiu, N.Ghiţă, Georgian Matei, Ionuţ Filip – fundaşi, F. Munteanu, Cazan, Marius Mihai, Marian Stanciu, Iulian Topliceanu, Bogdan Stroe, Daniel Stoian, Mihai Cârstocea, G.Baragan – mijlocaşi, Daniel Sindie, Gheorghe Vane- atacanţi.
Următoarea acţiune a reprezentativei Prahova-Muntenia va avea loc pe 11 august , dată când este programat şi un joc de verificare împotriva unei echipe ce va fi stabilită zilele următoare.
Apoi, în data de 20 august se va intra într-un cantonament centralizat de 8 zile la baza Conpetului de la Crângul lui Bot, după care , pe data de 28 august, este programată plecarea în Ungaria, la Şopron, acolo unde reprezentanta României va întâlni selecţionatele similare ale Ungariei, Israelului şi Armeniei. Crfistian SBARNEA

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co