Actualitate

Recensământul caprelor negre

recensamantul-caprelor-negrTimp de două zile, în Masivul Bucegi, s-a desfăşurat recensământul caprelor negre. An de an, Inspectoratul Teritorial de Regin Silvic şi Cinegetic Prahova efectuează două evaluări ale efectivelor de capră neagră: una primăvara şi una toamna. Recent, angajaţii Ocolului Silvic şi ai Parcului Natural Bucegi au luat la pas dimineaţa şi seara văile pentru a număra animalele protejate de lege. „Acţiunea are loc în două zile în tot Masivul Bucegi, pe cele trei judeţe limitrofe: Braşov, Prahova şi Dâmboviţa. În prima zi, am plecat din localităţi către munte la 3 dimineaţa. Am ajuns în zona golului alpin în jur de ora 5.30 şi am făcut o statistică. Apoi, seara, am observat din nou efectivele, iar a doua zi am reluat activitatea. Aceste acţiuni se desfăşoară dimineaţa şi seara, deoarece este linişte şi caprele negre ies la păscut”, a precizat Clementin Neguţescu, reprezentant Parcul Natural Bucegi. Pentru a le atrage, specialiştii au pus bulgări de sare în locurile abrupte, acolo unde acestea se hrănesc. Dacă, în anii trecuţi, din cauza vremii capricioase, animalele au stat retrase, în acest an, au putut fi văzute cu lejeritate. Se pare că numărul caprelor a crescut, însă rezultatele exacte vor fi aflate peste ceva timp, atunci când toate datele vor fi centralizate. „Am observat efective şi exemplare viguroase. Totodată, am văzut foarte mulţi iezi de capră neagră şi ne bucură acest lucru. Echipa noastră a efectuat recensământul pe zona prahoveană a Parcului Natural Bucegi”, a mai spus Clementin Neguţescu. La ultimul recensământ, peste 600 de capre şi-au făcut apariţia în Masivul Bucegi. Astfel de animale sunt ocrotite prin lege, iar braconajul este aspru pedepsit, fiind considerat infracţiune. Vânarea caprelor negre aduce cu sine închisoare de la 2 la 5 ani şi despăgubiri către Ocolul Silvic de până la 100 de milioane de lei vechi. (Adelina ANEI)

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co