Turism

Reamenajarea traseelor turistice

Profitând de vremea frumoasă din ultimele zile, salvamontiştii din staţiunea Buşteni au început o campanie de reamenajare a traseelor turistice care fac legătura între staţiune şi principalele obiective turistice.

Primele vizate au fost potecile de la baza muntelui, iar una dintre cele mai afectate, în urma zăpezii şi a ploilor, a fost deja pregătită pentru accesul public.
Traseul dintre staţiunea Buşteni şi cascada Urlătoare este acum accesibil oricărui turist, indiferent de pregătire sau echipament.
“Potecile arătau, după iarnă, destul de rău, au venit avalanşe, au rupt copaci şi a fost destul de mult de muncă, dar am reuşit să le aducem cât de cât la un stadium bun, să le schimbăm la faţă…
Mai este mult de muncă şi vom continua şi în perioada următoare să amenajăm potecile pentru siguranţa turiştilor care vin la munte sezonul acesta”, a declarat Ciprian Aldea, din cadrul Salvamont Buşteni.
Activitate complexă
Lucrările au constat în îndepărtarea arborilor căzuţi pe poteci şi în nivelarea unor porţiuni afectate grav de viituri. Totodată au fost montate şi indicatoare turistice noi, care vor uşura orientarea turiştilor.
“Pe raza localităţii Buşteni avem peste 80 de kilometri de trasee marcate, trasee turistice. Este vorba de reabilitarea acestora, constând în refacerea marcajelor, montarea de parapeţi, de cabluri, lanţuri… Această activitate este importantă din două puncte de vedere: o dată din punctual de vedere al turistului, căruia i se facilitează accesul pe traseu şi în felul acesta se pot preveni eventuale accidente, iar pe de altă parte este importantă pentru noi pentru că toată lumea ştie că succesul unei intervenţii depinde de timpul în care intervenim. Cu cât timpul este mai scurt, cu atât şansele sunt mai mari”, a declarat şeful Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc.

Lucrările vor continua la potecile de pe Jepii Mari, Jepii Mici, Gura Diham – Poiana Izvoarelor şi la cele care fac legătura cu Vârful Omu. Turiştii care vor ca în vacanţa de vară să parcurgă traseele din zona staţiunii Buşteni nu vor  întâmpina niciun fel de greutate.

Targul National Imobiliar
Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co