Proiect european pentru elevi
Tinerii elevi ne surprind plăcut cu tot felul de iniţiative, proiecte, prin intermediul cărora au şansa cunoaşterii şi a unui schimb de experienţă.
Grupul Şcolar Industrial Energetic din Câmpina a realizat un proiect european cu titlul „Prevenirea şi rezolvarea conflictelor la adolescenţi”, proiect iniţiat şi sponsorizat de fundaţia Erste din Austria. Elevii câmpineni au avut foarte multe lucruri de învăţat.
„A fost o experienţă interesantă, în primul rând pentru faptul că am trecut de acele bariere culturale şi lingvistice şi mi-am făcut foarte mulţi prieteni, am învăţat multe lucruri noi şi consider că aceste schimburi de experienţă sunt foarte importante în formarea personalităţii unui copil”, a spus unul dintre participanţii la proiect, Cosmin Cernica. „În prima ţară, în Slovacia, am făcut în fiecare zi numai activităţi bazate pe rezolvarea conflictelor. Voiau să ne înveţe cât mai mult şi cât mai repede, pentru ca acele cunoştinţe acumulate să ne ajute pe parcursul derulării proiectului cu ţările partenere”, a spus Ana-Maria Ene.
Multiculturalitate
„S-au desfăşurat deja activităţi în Austria şi în Ungaria, urmând ca în perioada 5-8 martie, activităţile celor trei echipe să se desfăşoare la Câmpina, la instituţia noastră”, a spus directorul Grupului Şcolar Industrial Energetic din Câmpina, Stan Sârbu.
Programul pentru elevii din ţările partenere, în cele trei zile petrecute în România, va cuprinde activităţi interactive, discuţii pe tema discriminării şi conflictelor, dar şi prezentarea de obiective culturale şi turistice din judeţ sau din ţară. D. R.