Actualitate

Procesele verbale trec mai departe!

apostol-1A trecut câtva timp de când, în Câmpina, autovehiculele oprite sau staţionate neregulamentar sunt blocate de firma care are girul Consiliului Local. După o perioadă în care se părea că şoferii au învăţat lecţia, că nu este de glumă, iată lucrurile s-au schimbat în ultima lună, putându-se vorbi chiar despre cifre record, adică 37 de autoturisme blocate într-o săptămână sau 171 într-o lună. Şi asta în condiţiile în care procesele verbale de contravenţie, după ce proprietarul plăteşte amenda agentului comunitar, pleacă mai departe, către Biroul Poliţie Rutieră. După ce datele sunt procesate, cel care a parcat neregulamentar mai primeşte o amendă, prin poştă, acasă, de la agenţii de circulaţie. Plus 2 puncte penalizare. Alexandru Apostol, director executiv adjunct la Poliţia Comunitară Câmpina: „Amenda este în continuare 80 de lei, dar la poliţia rutieră, care acţionează în continuare pentru sancţionarea acestor cetăţeni. Chiar dacă nu îi sancţionează pe loc, li se trimite procesul-verbal acasă. Punctul de sancţiune este 60 de lei, două puncte de sancţiune înseamnă 120 de lei şi două puncte de penalizare. Primeşte acasă această sancţiune şi este obligat să o plătească. Rugăm să nu se mai parcheze acolo unde se află indicatoarele.” Aşadar, la un simplu calcul, reiese că, pentru o parcare neregulamentară, şoferul scoate din buzunar 2 milioane de lei vechi, plus puncte de penalizare. În cel mai bun caz. Se poate şi mai rău! Exemplul clar l-a dat un bucureştean, care, atunci când şi-a văzut maşina blocată, după ce s-a luat în gură cu agenţii comunitari.. a mai sunat şi la 112. Poliţiştii au venit imediat şi… l-au amendat pentru alarmarea fără temei a organelor de ordine. Alexandru Apostol: „O persoană nemulţumită a sunat la 112. A venit poliţia rutieră, a constatat că blocarea era făcută corect şi în zonă de interdicţie, a aplicat şi sancţiunea prevăzută de legea circulaţiei, adică acele două puncte de penalizare şi acele două puncte pentru permisul de conducere, iar dacă va ajunge la 15 puncte, i se va suspenda dreptul de a conduce.” Aşadar… aviz amatorilor! 200 de lei amendă, plus două puncte penalizare… nu este prea puţin! Şi asta în condiţiile în care tot mai mulţi şoferi opresc în locurile unde sunt montate indicatoare de restricţie.
Relu NISTOR

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co