Actualitate

Prioritate pentru Casa Căsătoriilor

Primul proiect pe care primarul Câmpinei îl va susţine în anul 2013 este cel referitor la amenajarea Casei Căsătoriilor.
“Este vorba despre modernizarea clădirii de pe Bulevardul Culturii nr. 27, o clădire veche, mare, în care Consiliul Local a hotărât să amplasăm Casa Căsătoriilor. Este o lucrare în continuare, începută în 2012, şi conform legii, chiar dacă bugetul anului 2013 nu s-a adoptat, putem continua lucrarea, putem continua chiar finanţarea”, a declarat primarul Câmpinei, Horia Tiseanu.
În acest moment, căsătoriile se oficiază în holul Primăriei Câmpina, într-un spaţiu neadecvat. „Pentru clădirea din Bulevardul Culturii nr. 27 s-a proiectat deja un circuit pentru oficierea căsătoriilor”, a spus Horia Tiseanu.
Totodată, Casa Căsătoriilor va avea şi un spaţiu în care însurăţei vor putea ciocni o cupă de şampanie alături de invitaţii lor. E. T.

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co