Actualitate

Primarul Adrian Dobre va participa la protestul impotriva poluarii

Primarul Adrian Dobre a anunțat într-o postare pe o rețea de socializare că va lua parte la protestul împotriva poluării organizat astăzi, în Ploiești.

“Voi participa astăzi, de Ziua Mediului, în calitate de cetățean al municipiului Ploiești, la protestul pașnic împotriva poluării din orașul nostru. Sper ca acest protest sa aibă ecou, iar politicienii și guvernanții să-și îndrepte atenția și să rezolve această problemă istorică a Ploieștiului! Îmi doresc să se alăture cât mai mulți cetățeni acestui demers, pentru că numai așa vom fi auziți”, a scris Adrian Dobre pe pagina sa de pe o rețea de socializare.

Sute de ploieșteni ar putea ieși în stradă împotriva poluării, astăzi, de Ziua Mediului. Pe Facebook a fost organizat un protest cu scopul de a trage un semnal de alarmă vizavi de calitatea din ce în ce mai proastă a aerului pe care îl respirăm.

Peste 600 de persoane spun că sunt interesate sau că vor participa la protestul de astăzi. Acesta a fost programat în intervalul orar 17.00-21.00, la ceasul din fața primăriei Ploiești.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co