Administratie

Primăria Sinaia va avea clădire nouă

Lucrările la clădirea nouă a Primăriei Sinaia au ajuns aproape de final, iar din iarnă, toate serviciile administraţiei locale vor funcţiona în acelaşi loc.

Noua construcţie va oferi posibilitatea desfăşurării activităţii în condiţii bune, atât pentru contribuabili, cât şi pentru funcţionarii publici. Clădirea a fost începută de mai bine de trei ani, cu fonduri din bugetul local. „În momentul de faţă, funcţionăm în două clădiri diferite. Una în centru şi cealaltă pe strada Arinilor. Întotdeauna mi-am dorit ca toate serviciile pe care le oferim cetăţeanului să fie într-un singur loc, nu să depună o hârtie la Registratură, după care să meargă în altă parte la Casierie, ca să plătească ceva. Sper ca în maximum două luni, noua clădire să fie finalizată. Aici va fi cu totul altfel. Va exista un birou de Relaţii cu Publicul, unde vine cetăţeanul şi nu mai trebuie să umble de acolo până colo prin birouri. Toate serviciile publice sunt în acelaşi loc, de la Evidenţa Populaţiei şi până la Taxe şi Impozite. Nu am mers foarte tare cu execuţia, pentru că nu am considerat că este o prioritate, dar suntem într-un stadiu avansat şi îmi doresc să o termin cât mai repede. Oamenii care vin la Primăria Sinaia nu au unde să aştepte în clădirea veche, iar iarna este destul de dificil. Cealaltă clădire a primăriei este mai veche de 100 de ani şi nu corespunde în niciun fel serviciilor publice. Pe de altă parte, dacă toţi funcţionarii sunt în acelaşi sediu, sunt mai uşor de coordonat, de controlat şi verificat în ceea ce fac”, a spus edilul sinăian Vlad Oprea. Noua clădire va fi dotată cu sisteme de comunicare şi supraveghere moderne. C. B.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co