Podul de lemn de la Sud va fi demolat!
Primăria Municipiului Ploiești a primit o notificare din partea CFR, în care se arată că bucăți din „podul de lemn” care traversează calea ferată în apropiere de Gara de Sud se desprind, iar unele dintre ele au lovit vagoanele.
Pentru că proiectul de reconstrucție a podului bate pasul pe loc, viceprimarul Cristian Ganea a lansat, astăzi o propunere care să elimine riscul de prăbușire. Propunerea constă în separarea lucrărilor de construcție de cele de demolare a podului. Mai exact, ar urma ca, mai întâi, vechiul pod să fie demolat, iar lucrările de construcție a noului pod să fie demarate ulterior.
Ganea consideră că în acest fel s-ar câștiga timp prețios în ceea ce privește reducerea riscului pe care îl comportă podul, în condițiile în care proiectul în integralitatea lui (adică demolarea și construcția) este abia la momentul ridicării pe SEAP.
După o primă încercare eşuată, autorităţile locale anunțau la începutul acestui an că vor lansa o nouă licitaţie, pentru proiectarea şi execuţia unui nou pod, cu o alocare bugetară estimată la aproximativ 28 de milioane de lei.
Numai că lucrurile s-au agravat între timp, iar pasajul peste calea ferată a devenit un adevărat pericol atât pentru pietonii care îl traversează în mod ilegal, cât și pentru circulația feroviară.
Podul de Lemn din apropierea Gării de Sud a fost închis în 2012 după ce devenit pericol public, din el desprinzându-se, ca și acum, bucăți de beton.