Piept de pițipoancă sau un dos de premier?
Cu ani în urmă, când am intrat în presă, am fost trimis de șefi la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, ca să caut subiecte. Stând pe la ușile cabinetelor, dădeam peste câte un înjunghiat, peste o nevastă agresată… Colegii vechi în meserie îmi spuneau că e mișto la Eveniment, că dacă nu curge, mai pică… un accident, o babă violată, un bătut, un bețiv…
Așa că ar fi trebuit să fiu mulțumit că lucrez într-un astfel de departament și că sâmbăta era singura zi din săptămână când nu mergeam să petrec vreo două ore la spital, în căutarea unui așa-zis senzațional ascuns în ochii vineți, plăgile înjunghiate, fracturile și halenele alcoolice ale cotidianului.
Am văzut tot felul de schilodiți, de amărâți…, am văzut o mulțime de răni, am văzut copii arși în întregime, am văzut…, am crezut că am văzut totul! Dar nu, nu văzusem un dos, un fund sau, dacă vreți să fiu mai direct, în tonul realității despre care scriu, nu văzusem un cur de premier!
Nici acum nu am avut plăcerea, dar am auzit că a fost dat publicității, în toată splendoarea lui. Adică fără chiloți! Pentru moment, la aflarea “știrii” am rămas cu cuvintele în vine…, fără a suferi de vreun fals pudism editorial. Ca telespectator, însă, și cititor, vreau să transmit – scuzată să-mi fie nota personală-, că încă prefer silicoane cu stil, decât pardonul lui Emil!
Adrian RADULESCU
