Sunt unul dintre cei care cred în energiile pozitive şi negative pe care ni le transmitem unii altora, în comunitate. La nivel general, aş putea chiar să spun că până şi cheful de viaţă, cel dintr-o zi anume sau cel de toate zilele, e legat de optimismul, de buna dispoziţie pe care ne-o putem transmite, ca semeni. Săptămâna trecută, am fost plecat în Germania, mânat, ca de fiecare dată când am avut ocazia să călătoresc, de dorinţa cunoaşterii şi pentru a mă reîncărca energetic. Da, pentru a mă reîncărca, pentru a-mi redobândi echilibrul mental, pentru a-mi redobândi liniştea şi încrederea socială. De fiecare dată când plec din ţară, mă simt mult mai firesc în Occident. Am acuta senzaţie că trăiesc altfel, că preiau ceva din atitudinea localnicilor. Cu părerea de rău a constatării că noi, românii, suntem diferiţi, spun că am avut, din nou, impresia că nemţii trăiesc normal, că atitudinea lor faţă de viaţă este mai firească. Pentru cei obişnuiţi să călătorească, ceea ce afirm eu acum este o banalitate tradusă în trăirea sentimentului. O scriu, însă, pentru cei care încă nu au avut ocazia să compare, să vadă diferenţele şi să înţeleagă că nu doar zecile de ani petrecuţi sub comunism şi grija zilei de mâine modelează atitudinea individuală şi de grup. În faţa cotidianului putem fi altfel prin educaţie şi prin forţa noastră interioară, pe care fiecare şi-o alimentează cum poate. Uneori, ne-o transmit ceilalţi, doar cu un zâmbet. Adrian RADULESCU