Patinoar la Câmpina
Localnicii vor avea parte de o surpriză de sezon în perioada următoare.
Câmpina are terenuri de tenis, are bazinul de înot didactic, cu care se mândreşte, fiind o investiţie unică în ţară, şi, ca să fie toată lumea mulţumită, se pare că iubitorii sporturilor de iarnă se vor bucura şi de un patinoar. Fie el permanent sau numai pe durata anotimpului rece, acesta va fi dotat corespunzător, aşa încât oamenii din municipiu să nu mai meargă la Sinaia, Braşov sau Ploieşti pentru a se da pe gheaţă. „Avem deja două societăţi comerciale care ar dori să realizeze un patinoar în Câmpina. Una dintre ele doreşte un patinoar provizoriu amplasat într-o zonă din centrul municipiului, pe timpul iernii, iar cealaltă societate propune amenajarea unui patinoar permanent şi pentru asta le putem oferi un teren undeva lângă bazinul de înot, încercând să avem acolo o bază sportivă”, a spus primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu.
Dotare de staţiune…
Dacă societăţile vor să ducă la bun sfârşit această idee, se pare că au toată susţinerea Primăriei şi a Consiliului Local. Cu siguranţă, patinoarul ar fi un mediu optim pentru mişcare, dar şi locul de distracţie, o variantă de recreere prin sport. Un patinoar, provizoriu sau permanent, aduce multe beneficii municipiului, satisface dorinţele locuitorilor şi, de ce nu, contribuie la paşii mărunţi pe care Câmpina îi face cu dorinţa de a obţine statutul de staţiune turistică, fiind, în acest caz, localitatea care deschide lanţul staţiunilor de pe Valea Prahovei. D. R.