Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Pasajul suprateran prinde contur

Săptămâna trecută, traficul rutier pe strada Calea Daciei din municipiul Câmpina a fost închis pentru montarea tablierului la pasarela de ieşire din oraş către Drumul Naţional nr. 1. Şoferii au ieşit în DN pe ruta strada Nicolae Bălcescu – strada În Luncă – pasajul pe sub DN nr. 1, pe stradă circulaţia fiind dirijată de către organele Poliţiei Rutiere şi agenţi ai Poliţiei Locale. „Am dirijat traficul şi din fericire nu am avut blocaje. Sunt mici neplăceri pentru şoferi deoarece ocolesc puţin, dar se circulă în condiţii bune”, a declarat şeful Biroului Poliţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpina, cms.-şef Cornel Dăncescu.
Intrarea în municipiu s-a făcut pe ruta strada Calea Daciei – strada În Luncă – strada Nicolae Bălcescu. Participanţii la trafic au dat dovadă de înţelegere, iar muncitorii nu au avut probleme cât timp au lucrat la pasaj.
Şi în perioada următoare, traficul va mai fi deviat pentru restul lucrării, care trebuie finalizată în această toamnă. Până la începerea investiţiei, ieşirea din Câmpina a ridicat mari probleme pentru cei care locuiau în municipiu sau tranzitau oraşul. D. R.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co