Actualitate

Păcălită de ghicitoare

O ploieşteancă a rămas fără bani şi bijuterii, după ce „i-au fost dezlegate farmecele”, de către o necunoscută.

Victima a fost acostată pe stradă de o femeie care i-a propus să-i ghicească viitorul şi să-i “facă un descântec”, pentru “a o dezlega” de farmecele pe care le are făcute.
„Suspecta i-a cerut părţii vătămate o sumă de bani şi bijuteriile, pe care apoi le-a împachetat, conform spuselor ei, într-o legătură de material textil, această legătură urmând a fi purtată de victimă mai multe minute, astfel încât descântecul să-şi facă efectul. În realitate, bijuteriile şi banii nu au fost puse în acea legătură”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, inspectorul Dan Radu.

Ghicitoarea a profitat de credulitatea femeii care i-a recomandat să nu desfacă pachetul decât după 20 de minute. Timp suficient pentru escroacă să se facă nevăzută cu bunurile ploieştencei.
„Acesta este un mod de operare clasic al escorcilor, aşa că recomandăm cetăţenilor să nu dea curs unor astfel de propuneri înşelătoare”, a declarat  inspectorul Dan Radu.
Poliţiştii recomandă cetățenilor să fie atenţi cu astfel de persoane. În spatele unei promisiuni măreţe, cum ar fi acordarea de sprijin pentru o bună relație în căsnicie, aspiraţii de avere şi lux, viaţă lungă, călătorii, se afla întotdeuna un truc. M. B.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co