Actualitate

Orbi la volan!

Aproape 500 de conducători auto din Prahova au certificate de handicap vizual în gradele I și II. Aceasta este rezultatul halucinant pe care l-a obținut în urma unei anchete, Prefectura Prahova. În prezent se fac verificări amănunțite atât la Direcția de Asistență Socială, cât și la Serviciul de Permise Auto Prahova.  A fost suficient să se verifice doar codul numeric personal al celor aflați în evidențe cu această încadrare de handicap și astfel s-a constatat că 10% dintre aceștia au probleme majore cu vederea. Asta cel puțin în acte, pentru ca în realitate… o persoană încadrată cu gradul 1 de handicap vizual nu poate zări mai departe de doi metri!
Medicii de familie ar trebui să anunțe la poliție atunci când un pacient se află în incapacitatea de a conduce autoturisme, dar acest lucru nu se întâmplă, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, insp. Daniel Radu. Ancheta Prefecturii Prahova va continua. Nevăzătorii adevărați care au permis vor rămâne pietoni, iar cei orbi doar în acte, vor avea de dat bani înapoi. Sumele pe care le primesc lunar persoanele cu grad I și II de handicap vizual sunt cuprinse între 30 și 290 de lei. R. E.

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co