Turism

Oferte pentru sărbătorile de iarnă

Nici nu s-a încheiat vara că proprietarii unităţilor de cazare au şi început să întocmească pachetele pentru sfârşitul de an. Turiştii sunt atraşi cu preţuri la fel ca cele de anul trecut, dar şi cu facilităţi şi gratuităţi.

Hotelierii de pe Valea Prahovei pregătesc deja ofertele pentru sărbătorile de iarnă.
Proprietarii unităţilor de cazare de la munte au pus la punct, în linii mari, pachetele pentru Crăciun şi Revelion, iar cererile  au început deja să apară. Deocamdată se lucrează la mai multe variante, însă sunt clineţi fideli care preferă să fie siguri că prind locuri, aşa că îşi fac rezervări din timpul verii.
 „În general, turistul începe să-şi facă vara sanie şi iarna car. Tocmai de aceea, având în vedere că sunt mulţi români în hotel, încercăm să le oferim deja această posibilitate şi avem deja rezervări, care sunt din străinătate.
În principiu, păstrăm tarifele din sezonul 2009, iar pachetele vor fi de trei nopţi, cu cazare, masă, cinele festive, programe artistice, focuri de artificii, dar şi surprize”, a declarat directorul agenţiei de turism, Ciprian Stanciu. Deocamdată, turiştii profită din plin de preţurile reduse din staţiuni. Week-end-ul trecut, la majoritatea hotelurilor din staţiuni, gradul de ocupare ajunge la 90%. Românii se declară mulţumiţi de serviciile unităţilor de cazare şi spun că deşi tarifele sunt mai mici, calitatea serviciilor a rămas aceeaşi. „La munte am găsit în această vară preţuri accesibile şi gazde foarte amabile. Am auzit de ofertele pentru sărbători şi mi s-au părut foarte interesante, mai ales că preţul unui sejur nu a crescut”, a spus Andrada Simion.
Oaspeţii şi-au umplut timpul liber cu tot felul de activităţi: plimbări cu bicileta, cu trenuleţul, vizite la obiectivele turistice şi drumeţii montane.
În această perioadă, cei care au afaceri la munte în domeniul turismului, au redus din preţuri sau au inclus diverse gratuităţi.
De exemplu, la tiroliană, după trei ture, a patra este gratuită, iar
o plimbare cu trenuleţul pentru adulţi prin Sinaia a scăzut de la 10 lei
la 8 lei. Adelina ANEI

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co