Oferte flexibile pe Valea Prahovei
Veşti bune pentru turiştii care au de gând să petreacă un sejur la munte până la sfârşitul anului. Ofertele hotelierilor sunt flexibile şi pot apărea oricând reduceri la cazare. În plus, pentru a avea un grad cât mai mare de ocupare, mai nou, proprietarii unităţilor practică şi negocierea cu clientul la recepţie.
În extrasezon, românii au toate şansele să beneficieze de tarife reduse, deoarece operatorii din turism încearcă prin tot felul de promoţii să crească gradul de ocupare. Aşadar, tarifele oscilează, iar ofertele nu rămân bătute în cuie.
Turiştii sunt foarte atenţi atunci când vine vorba de preţuri, calitatea serviciilor şi posibilităţile de distracţie. Majoritatea analizează foarte bine ofertele hotelierilor şi le aleg pe cele care conţin diverse facilităţi la un preţ bun. „Ofertele sunt foarte flexibile în acest moment, iar ele variază în funcţie de piaţă. Turiştii sunt foarte atenţi la preţuri, se uită foarte bine la paleta de oferte şi o aleg pe cea mai bună, unde beneficiază şi de avantaje. Hotelierii vor coborî în continuare tarifele, deoarece nu putem vorbi acum nici despre o stabilizare a pachetelor de sărbători, atâta vreme cât încă nu ştim care vor fi sumele alocate, ce bani vor avea oamenii. Desigur, hotelierii fac tot mai multe îmbunătăţiri la ofertele lor, pentru a fi mai apoape de dorinţele celor care vin în această zonă”, a precizat consilierul Centrului de Promovare şi Informare Turistică Sinaia, Paul Popa. Turiştii care se află în această perioadă în concediu la munte s-au interesat şi de preţurile pe care le practică unităţile de cazare în perioada sărbătorilor. În timp ce unii se declară mulţumiţi şi deja şi-au rezervat locurile, alţii mai aşteaptă, deoarece sunt convinşi că tarifele vor mai sădea până în decembrie, iar specialiştii le dau dreptate. „Am venit în această perioadă cu soţia în concediu, deoarece am găsit tarife mici şi servicii foarte bune. Nu ne-am permis până acum această vacanţă pentru că preţurile erau destul de piperate. Ni s-a spus că în extrasezon putem alege un pachet de cinci zile undeva la 450 de lei, iar tariful ni s-a părut bun, având în vedere că avem şi micul dejun inclus. Am văzut şi câteva oferte de sărbători şi suntem tentaţi să revenim aici, deoarece ofertele sunt foarte bune”, a spus un turist din Israel.
Hotelurile din staţiunile montane fac reduceri şi la recepţie, deoarece în această perioadă gradul de ocupare este mic, iar proprietarii încearcă să atragă un număr câr mai mare de clienţi pentru a-şi acoperi cheltuielile. Spre fericirea operatorilor, strategia dă roade. Turistii află că pot obţine un preţ cu 10 – 20% mai mic decât cel solicitat iniţial şi negociază cu reprezentanţii unităţii tarifele şi durata sejurului, înainte de a se caza, chiar la recepţia hotelului. Adelina ANEI