Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

O nouă staţie de sortare a deşeurilor

La Câmpina se vor pune, în curând, bazele unei staţii de sortare a deşeurilor, amplasată lângă adăpostul de câini de la ieşirea din municipiu. Aceasta va servi nu doar oraşului ci şi localităţilor din împrejurimi.
„Staţia de transfer va fi făcută numai pentru această zonă, este deja achiziţionată şi urmează să ne iasă autorizaţie de construcţie şi să o montăm. Staţia de sortare este introdusă într-un proiect mai amplu, pe fonduri europene, unde sperăm să avem câştig de cauză”, a declarat directorul Floricon Salub, Florin Constantinescu.
Până acum, numai staţia de sortare şi hala, în afară de cântar şi staţia de transfer, costă un milion şi jumătate de euro, bani obţinuţi printr-un proiect depus în cursul acestei luni. „Numai postul de transformare, apa, gazul, se duc la aproximativ două miliarde de lei vechi, gardul şi platforma, de asemenea… Ne mai costă câteva sute de mii de euro ca să începem activitatea acolo”, a mai spus Florin Constantinescu.
Staţia de sortare şi utilităţile se pare că vor fi funcţionale la începutul lunii septembrie. D. R.

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co