Cu mai bine de 300 de ani în urmă, germanul Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz ne dădea asigurări filozofice că trăim în “cea mai bună dintre lumile posibile”. Cum, personal, nu am depăşit faza de coacere a studiului aprofundat şi mi-am sădit spiritul în permanentul anotimp al diletantismului, nu-l contrazic pe marele gânditor. În schimb, aş fi gata să ridic o întrebare în aparenţă la fel de filozofică, dar în realitate cât se poate de puerilă: Trăim în cea mai bună Românie din toate Româniile posibile?
Sunt convins că v-aţi grăbit să răspundeţi că actualitatea este departe de ceea ce vă doriţi, dar nu asta e marea miză, ci, mergând la următoarea verigă a lanţului cauzal, faptul că ne-am pierdut orice speranţă de mai bine. “Am venit în primul rând din prietenie, cu dorinţa de a-mi vedea prietenii mei, colegii mei… Uite a ieşit şi soarele!”, a declarat, între altele, Adrian Năstase, fostul prim-ministru şi deţinut al Penitenciarului Jilava, la recentul Congres PSD, unde şi-a făcut intrarea pe Oda Bucuriei! Prietenii, colegii amintiţi, delegaţii partidului s-au ridicat în picioare şi l-au aplaudat.

Poate, pentru unii, odată cu ispăşirea unei pedepse, personajul poate juca rolul unui soi de erou civilizator, dar pentru mine, soarele răsărit deasupra Congresului e unul vinovat. Vinovat cel puţin pentru încă un act de decredibilizare a justiţiei. Sau poate trebuie să o las mai moale cu gânditul, că doar nu sunt Leibniz să pun întrebări şi să caut răspunsuri. Sunt cel mult Freiherr. Adrian RADULESCU