Inspectori ANPC, agresati de patronul unei terase pe care o verificau

O echipă a Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța, condusă chiar de șeful instituției, comisarul șef adjunct Horia Constantinescu, a fost agresată de reprezentanții operatorului economic care administrează terasa Zorba’s Taverna din stațiunea Neptun, pe care venise să o inspecteze.
Acțiunea de control s-a desfășurat în cadrul Comandamentului “Litoral 2018”. În urma apariției acestei situații, a fost necesară intervenția unui echipaj de Poliție, solicitat de comisari la numărul de urgență 112.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor dezavuează în totalitate comportamentul reprobabil al reprezentanților operatorului economic, se arată într-un comunicat de presă.
“Am participat recent, alături de comisarul șef adjunct Horia Constantinescu și de alți colegi ai noștri din țară și de la Constanța, la o serie de controale tematice, pe litoral, și pot afirma cu toată convingerea că acestea s-au desfășurat cu respectarea strictă a prevederilor legale, neexistând nicio urmă de suspiciune asupra modului în care comisarii noștri își exercită atribuțiile”, a declarat președintele ANPC, Marius Pîrvu.
Acesta consideră că agresarea reprezentanților unei instituții a statului cu atribuții de control, aflați în exercițiul funcțiunii, este un act incalificabil, care impune o reacție fermă a organelor abilitate.
“Îi indemn pe toți comisarii ANPC să acționeze cu fermitate și convingere în actul de control, astfel încât consumatorul român să se simtă apărat și să aibă garanția că, în orice moment, îi suntem alături, iar spiritul și litera legii sunt respectate. Ne dorim ca incidentul grav de la Neptun, o stațiune vizitată de un mare număr de turiști, să nu se mai repete. În acest sens, solicităm autorităților statului, cu atribuții în anchetarea acestui caz, să investigheze cu celeritate și să ia măsurile care se impun împotriva celor vinovați”, a mai adăugat președintele ANPC.