Administratie

O comună cu planuri mari

Administraţia comunei Băneşti trebuie să se apuce de treabă, pentru că bugetul a fost aprobat.

Suma de 5.500.000 de lei, puţin mai mică decât anul trecut, este, totuşi, suficientă pentru planurile de investiţii pe care le are Primăria.
„Avem două obiective importante pentru care sunt tare fericit şi mă simt bine că le putem începe. Casa de Cultură, pe care o visăm de atâta timp şi anul acesta o să începem construcţia, şi obiectivul în parteneriat cu Câmpina, canalizarea şi staţia de epurare.
În primăvară sau vară, vor începe buldozerele să lucreze pe străzile din Băneşti”, a spus primarul comunei Băneşti, Petre Costache. Canalizarea este proiectul aşteptat de fiecare cetăţean, o lucrare necesară, care va fi gata în maxim un an şi jumătate. Este ştiut faptul că Băneşti-ul se dezvoltă foarte bine cultural. Se investeşte în tineri, ca mai târziu ei să fie mâna de fier.
„Ansamblul nostru artistic şi anul trecut a fost în Italia şi Grecia, şi vrem ca în acest an să plece din nou în afară. Sunt tineri ai comunei, care muncesc şi trebuie recompensaţi. Avem peste 100 de copii prinşi în activităţi culturale, artistice şi sportive”, a mai spus Petre Costache.
Administraţia Băneşti continuă să se ocupe şi de cei mai în vârstă. Pe 25 februarie, are loc în comună „Nunta de aur”, eveniment ce sărbătoreşte familiile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie. Diana ROMAN

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co