Actualitate

Nume noi, locaţii noi

De la 1 septembrie, unităţile de învăţământ din Câmpina vor întâmpina anul şcolar cu diferite modificări: unele îşi vor schimba locaţia, altele… denumirea. „Comisia de Învăţământ şi Sănătate din Consiliul Local Câmpina, împreună cu Comisia Atribuiri Denumiri din Inspectoratul Şcolar Prahova au fost de acord cu două propuneri ale unor unităţi de învăţământ. Grădiniţa Nr. 10 a solicitat schimbarea denumirii în „Grădiniţa Iulia Hasdeu”, iar Şcoala Nr. 8 în „Şcoala cu Clasele I-VIII Al. I. Cuza”, a declarat Preşedintele Comisiei de Învăţământ şi Cultură din cadrul Primăriei Câmpina, Marian Dulă.
A fost ales, pentru Grădiniţa nr. 10, numele de “Iulia Hasdeu” deoarece în Câmpina castelul acesteia este un important punct de atracţie turistică. Şcoala nr. 8 se va numi “Al. I. Cuza”, având în vedere faptul că acesta a făcut o serie de reforme în domeniul învăţământului şi a ridicat rangul Câmpinei de la târg la oraş. O altă modificare ţine de locaţia unde elevii vor învăţa din toamnă. „Grădiniţa Nr. 7 se desfiinţează. O grupă se va încorpora Grădiniţei Nr. 4 şi o altă grupă Grădiniţei Nr. 9”, a mai spus Marian Dulă.  De asemenea, toată activitatea Grădiniţei nr. 4 se va desfăşura, de la 1 septembrie, la Şcoala “Al. I. Cuza”. D. R.

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co