Actualitate

Numărul tranzacţiilor, în continuă creştere

Primăvara a dezgheţat piaţa imobiliară de pe Valea Prahovei. După aproape trei ani, în care criza a provocat un adevărat şoc în domeniu, începutul lui 2011 aduce în sfârşit semnale pozitive.

Tranzacţiile efectuate de agenţiile imobiliare au crescut în ultimele două luni cu aproximativ 40% faţă de aceaşi perioadă a anului trecut, iar acest lucru se datorează şi preţurilor, care au ajuns la un nivel real. Tot mai mulţi investitori sunt interesaţi să cumpere o locuinţă de vacanţă în staţiunile montane sau să achiziţioneze o afacere la cheie. La mare căutare sunt apartamentele cu două şi trei camere situate în zonele centrale, dar şi vilele sau pensiunile, pe care noii proprietari le pot pune în funcţiune imediat după semnarea contractului de vânzare – cumpărare. „Sunt semnale clare că piaţa imobiliară se dezgheaţă. Dacă este să ne raportăm la primele luni ale anului 2010, în comparaţie cu primele două luni ale anului 2011, putem spune că avem o creştere de peste 40% în ceea ce înseamnă numărul de vizionări. De asemenea, şi ca număr de tranzacţii deja efectuate avem o creştere de 30 – 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Preţurile s-au stabilizat, iar cumpărătorii au ajuns la concluzia că trebuie să facă aceste investiţii acum, când preţurile sunt jos. S-au înregistrat şi creşteri uşoare la anumite categorii de imobile şi asta îi determină pe cei care doresc să facă o investiţie într-o casă de vacanţă sau într-o afacere în turism, să cumpere chiar acum”, a precizat directorul unei agenţii imobiliare, Mihai Totpal.

Preţul pieţei
De exemplu, un apartament cu trei camere din staţiunea Buşteni, cu o vedere superbă spre munte, a fost scos iniţial la vânzare de proprietar la preţul de 55.000 de euro. Cu timpul, însă, pretenţiile financiare au mai scăzut, iar potenţialii clienţi au şi început să apară. Imobilul a fost vândut la începutul anului, iar tranzacţia a fost încheiată cu un turist care a transformat apartamentul într-o locuinţă de vacanţă. „Preţul cerut pe acest apartament nu a fost deloc mare, deşi vânzătorul nu a avut o presiune financiară. A considerat că acesta este nivelul pieţei. Apartamentul este unul de lux, iar preţul lui de promovare a fost în jurul sumei de 55.000 de euro, iar după negociere, preţul tranzacţionării a scăzut la 37.000 euro. Apartamentul arată foarte bine, este dotat şi utilat cu tot ce este necesar pentru o familie”, a explicat agentul imobiliar, Mihai Ciobotaru.
Dezmorţirea pieţei imobiliare a atras după sine şi dezvoltatorii. Noi proiecte imobiliare prind contur în staţiunile montane, în timp ce alte construcţii destinate spaţiilor de locuit sunt deja într-un stadiu avansat. Conform agenţilor imobiliari, majoritatea solicitărilor înregistrate în lunile ianuarie şi februarie, vizează achiziţia, din ce în ce mai puţini clienţi fiind interesaţi de închirieri pe termen lung. Adelina ANEI

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co