Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Numarul firmelor prahovene desfiintate este in crestere

Numărul societăţilor comerciale prahovene care au fost radiate în primele două luni ale anului este în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, relevă datele publicate de Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Astfel, un număr de 529 de administratori prahoveni au luat decizia de a-și radia firmele, în condiţiile în care în aceeaşi perioadă din 2017 numai 412 societăți comerciale s-au aflat în această situaţie.
Şi la nivel național dinamica a fost crescătoare în aceeaşi perioadă de referință (1 ianuarie – 28 februarie), în sensul că în primele două luni ale anului în curs au fost contabilizate 15.254 de radieri, față de 12.792 în primele două luni ale anului 2017.
Pe primele locuri s-au aflat județele Vrancea (creștere cu aproximativ 66 la sută!) şi Teleorman (creştere de 43 la sută).

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co