Actualitate

Nemulţumiţi că rămân fără apă

apaMai multe persoane din Sinaia se plâng că au probleme cu apa. Mai exact, se trezesc când le este lumea mai dragă, fără apă la robinet. Sunt supăraţi şi indignaţi că, de cele mai multe ori, nu sunt anunţaţi şi nu ştiu când să-şi facă rezerve. Gospodinele spun că s-au săturat de aceste probleme şi speră ca situaţia să fie remediată. Oamenii povestesc cu tristeţe că se întâmplă des să le fie oprită apa pentru câteva ore bune, uneori chiar şi pentru o zi. În aceste condiţii, sunt revoltaţi că factura s-a mărit, iar întreruperile sunt tot mai dese.
„Opresc apa fără să fim anunţaţi. De multe ori, aşteptăm şi până seara, alteori numai câteva ore. Avem nişte vecini care nu au probleme cu apa şi mergem la ei când vedem că sunt probleme. Nu avem ce face.”
„Mereu opresc apa, dar banii ştiu să îi ceară pe facturi. Când vrei să faci mâncare, te trezeşti că nu ai cu ce. Nu înţeleg de ce trebuie să o oprească aşa des. Culmea, au mai şi ridicat tarifele! Mereu îmi pun apă în sticle, pentru că ne trebuie. Am nepoţi care vin în vizită şi se minunează când văd că nu curge apa la robinet. Nu e normal ce se întâmplă.”
„Probleme sunt mereu. Acum două săptămâni, nu am avut apă de dimineaţa până pe la 16.00. Am mers la un izvor şi ne-am umplut câteva bidoane, pentru că nu putem sta fără apă.”
„Se opreşte apa din când în când, însă nu suntem anunţaţi mereu şi ne trezim că trebuie să cumpărăm sau să ne luăm din alte zone, de la prieteni. Eu sunt singură şi mă mai descurc, dar mă gândesc la cei care au copii. Oare ei ce fac? Măcar să ne anunţe de fiecare dată, ca să ştim să ne facem rezerve.”
Sinăienii din zonele cu probleme trăiesc cu speranţa că, la un moment dat, vor avea apă tot timpul la robinet. Până atunci, vor continua să-şi facă o rezerve de apă, pentru ca nu cumva să fie prinşi pe picior greşit, mai ales în această perioadă, în care temperaturile urcă destul de mult în termometre.
Adelina ANEI

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co