Actualitate

Monstru de beton – O construcţie ilegală urâţeşte peisajul

La intersecţia străzilor Calea Doftanei cu Henri Coandă din Câmpina a apărut, de ceva vreme, o clădire înaltă, imposibil de neremarcat la o simplă trecere prin zona respectivă. Acest lucru ar fi îmbucurător, având în vedere perioada grea prin care trece ţara, gândind că poate fi un semn că situţia economică începe să îşi revină. Realitatea, însă, nu este aceasta.

Lucrările au fost oprite, clădirea a fost lăsată la stadiul de schelet… Motivul? Proprietarii clădirii nu au autorizaţie de construcţie. „Ne-am autosesizat cu privire la construcţia situată pe Calea Doftanei, numărul 9. În urma verificării în teren s-a constatat că s-a executat această lucrare fără a avea autorizaţie de construire, fapt pentru care fost amendat… S-a dispus ca intrarea în legalitate să se facă până la data de 30.04.2013”, a declarat directorul Poliţiei Locale Câmpina, Carmen Gheorghe. Cu toate că această construcţie este practic în „buricul târgului” aleşilor locali le-a luat ceva vreme să o observe şi să se întrebe ce este cu ea. „Nu pot să vă spun decât că e ridicată fără autorizaţie de construcţie… Oraşul este destul de mare şi necazuri se mai întâmplă”, a spus viceprimarul Municipiului Câmpina, Ion Dragomir.

Un alt caz
Nu este prima dată când o astfel de construcţie se ridică semeţ în faţa ochilor noştri. O situaţie similară este şi în zona fostului cinematograf, unde cu câţiva ani în urmă au început lucrările la o altă clădire. „Este o construcţie foarte amplă, cu şapte etaje şi din păcate investitorul nu mai dă niciun semn de finalizare. Având în vedere că această construcţie a fost construită pe un teren concesionat, noi am acţionat societatea comercială în instanţă pentru recuperarea terenului, aşa cum era prevăzut în contractul de concesionare şi de recuperare a clădirii”, a declarat primarul Câmpinei, Horia Tiseanu.
Problema acestei clădiri nu a fost autorizaţia de construcţie, ci lipsa unor locuri de parcare, după cum a spus edilul-şef: „Indiferent ce se propunea să existe acolo, fie birouri, fie locuinţe, clădirea nu are locuri de parcare. Dacă ea va fi continuată, trebuie să ne gândim sau proprietarul trebuie să se gândească neapărat la înfiinţarea de locuri de parcare… şi nu prea văd unde, decât dacă un arhitect foarte ingenios reuşeşte să creeze o parcare la demisolul clădirii sau la subsolul clădirii”. Chiar dacă sunt zvonuri că această construcţie este strâmbă, părerea de inginer a primarului este alta. „Sunt unii care spun că această construcţie este strâmbă. După ochiul meu de inginer, construcţia este dreaptă, dar asta ne va spune numai expertul atunci când va face acea expertiză dispusă de către instanţa de judecată”, a spus Horia Tiseanu.   Cu toate acestea, abandonarea clădirilor în stadiu de schelet este la modă în Câmpina. Acest lucru nu ne face decât să ne întrebăm când vor lua atitudine aleşii locali până ca oraşul să fie cunoscut după monştri de beton? Elena TOMA

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co