Editorial

Moneda de 1 ban nu mai e în circulaţie?

Nu sunt un procesoman, nu sunt un reclamagiu şi nici măcar unul dintre cei care, din când în când, atunci când drepturile de cetăţean îi sunt încălcate, depun câte o sesizare pe adresa autorităţilor. Din fericire pentru mine, nici nu prea mi s-a întâmplat să cumpăr peşte stricat, vreo conservă expirată sau să mi se închidă ghişeul în nas. Iar atunci când, proaspăt student fiind, mi s-a refuzat dreptul de eliberare a unui tichet de tren cu reducere, în baza actului doveditor eliberat de facultate, şi am mai şi fost jignit de funcţionar, am reacţionat dur: am luat tomberoanele din Gara de Nord la şuturi, pe Băsescu cel ministru al Transporturilor, l-a înjurături şi, cu toată furia nedreptăţii care mi se făcea adunată în pumn, am spart un geam, la ieşire.
La vremea respectivă am plătit pentru asta, o amendă, şi acum fac un apel la calm general în astfel de situaţii. Dovadă că m-am schimbat este şi faptul că luni dimineaţă, când o vânzătoare de la un chioşc RATP din Ploieşti a refuzat să-mi primească cinci monede de 1 ban, spunând că pot, în schimb, să le folosesc la supermarket, nu am făcut altceva decât să-mi iau mărunţişul şi să pornesc, pe jos, spre redacţie. A fost bine pentru sănătatea mea, de individ nevoit să stea cu fundul pe scaun şi, implicit, predispus la hemoroizi, şi totodată, am făcut şi economie. Mulţumesc distinsă doamnă, dar să ştiţi că nici să vă reclam nu mă costă nimic. Adrian RADULESCU

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co