Eveniment

Miss European Tourism 2012

Reprezentanta Angliei a câştigat Miss European Tourism 2012, concurs de frumuseţe care s-a desfăşurat la Buşteni, weekendul trecut.

Finala concursului a fost găzduită anul acesta la Castelul Cantacuzino din Buşteni şi s-a dorit a fi şi o modalitate de promovare a obiectivelor turistice din această zonă şi nu numai.
În spectacol, cele 26 de concurente din întregul continent au prezentat costumele naţionale ale ţărilor din care provin, diferite colecţii de lenjerie intimă, dar şi ţinute elegante, de seară, semnate de designeri consacraţi.
Juriul a fost format din specialişti în domeniu, din ţară şi din străinătate, preşedinte fiind primarul oraşului Buşteni, Emanoil Savin.
Atmosfera a fost întreţinută de Iulia Gubanova din Ucraina, Malcolm Pisani din Malta, Liviu Iftene de la Opera din Braşov şi naistul Nicolae Voiculeţ.
Deşi a avut o misiune dificilă, ca de fiecare dată la astfel de evenimente, după o jumătate de oră de deliberări, juriul a desemnat-o câştigătoare pe reprezentanta Angliei, Samantha Helen Laight (19 ani şi 1,76 metri înălţime).
Finala concursului internaţional Miss European Tourism 2012 a fost organizată de Larisa Boriceanu şi Roxana Rus, în parteneriat cu Primăria Buşteni şi Castelul Cantacuzino şi prezentată de Dan Ghiţă.
Datorită condiţiilor excelente de desfăşurare, această primă versiune internaţională a evenimentului va deveni o tradiţie în oraşul Buşteni. Adi BURCEA

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co