Studenţii şi dascălii Şcolii de Arhitectură din Grenoble, au editat în urmă cu câţiva ani o lucrare în care muntele este prezentat ca fiind un teritoriu al inovaţiei şi în care sunt parcurse etapele succesive de dezvoltare, începând cu curiozitatea şi descoperirile pionieratului, continuând cu primele experienţe temerare şi cucerirea înălţimilor, apoi cu întâlnirea şi cunoaşterea reciprocă urmate de adaptările survenite în timp, ce au permis convieţuirea şi ajungând pănă în zilele noastre, la exploatarea intensă a muntelui în scop turistic.
Studiul începe de la peisajul virgin, trece pe la micile adăposturi sau stâne de munte, mai apoi prin satele forestiere şi ajunge la oraşe care devin apoi staţiuni balneare, sanatorii termale sau de hidroterapie, ajungand, în final, staţiuni montane. Călătorim în această lume la început, urmărind potecile drumeţilor sau ale ciobanilor, mai apoi pe drumuri forestiere înguste iar, în final, pe autostrăzi largi, cu telecabine sau telegondole.
Ajunsă deci într-o anumită etapă a acestui lanţ evolutiv, o staţiune montană trebuie, din când în când, să analizeze drumul parcurs, să îşi recompună şi adapteze strategia publică, pentru a putea porni mai departe, la modul firesc, pe un nou drum cât mai ferit de surprize şi greutăţi.
Pe parcursul acestei evaluări, tradiţia, locaţia, patrimoniul, continuitatea, integrarea, împreună cu respectul şi grija faţă de peisaj, sunt doar câteva dintre cele mai importante cuvinte care trebuie rostite des şi apăsat.
Dezordinea ca rezultat al lipsei de viziune, este ceea ce caracterizează Sinaia zilelor noastre. Iată de ce, într-un astfel de moment, cred că orice sugestie pertinentă poate să fie binevenită.
Pot începe, pentru a fi mai simplu de explicat, prin a împărţi teritoriul unei staţiuni de munte precum Sinaia în trei zone distincte: oraşul propriu-zis, zona montană şi zona alpină.
Situat la poalele muntelui, oraşul vechi, cuprinzând zona Peleş, Furnica trebuie, conservat şi dichisit în timp ce oraşul nou format din cartierele muncitoreşti şi rezidenţiale poate creşte mai departe. Vom putea mânca deci la un sofisticat restaurant franţuzesc în oraşul vechi sau la un fast-food situat în cel nou, putem ajunge acolo cu o trăsură trasă de cai pe romantice străzi pavate sau pe asfalt, cu transportul în comun iar pe drum ne putem cumpăra un fular de la un mic butic scump din oraşul vechi sau de la supermarket.
Cele două părţi ale oraşului nu trebuie amestecate, nu se exclud reciproc, mai mult, cred că se pot salva una pe alta.

ZONA MONTANĂ este de fapt zona de acces spre munte, zona de drumeţie uşoară, un spaţiu tampon între oraşul care aparţine cetăţenilor lui şi staţiunea destinată cu precădere turiştilor. Aici sunt determinante păstrarea cadrului natural şi a zonelor împădurite împreună cu asigurarea unor căi şi mijloace de transport diverse, facile şi ecologice. Abia în zona superioară, de trecere de la pădure spre gol alpin, se poate ridica staţiunea montană, ca poartă de intrare în domeniul schiabil şi în zona alpină. Putem considera staţiunea montană ca fiind punctul terminus al zonei publice a muntelui, un loc uşor accesibil, extrem de confortabil şi spectaculos.
Mai sus, adică în ZONA ALPINĂ, ajung doar schiorii şi drumeţii experimentaţi care vor găsi aici cabane şi adăposturi, trasee montane de drumeţie sau de alpinism şi o mulţime de pârtii de schi de diverse dificultăţi.
Toate lucrurile astea ce par foarte simple sunt şi uşor de realizat la Sinaia, sub aura unui atât de mare renume, cu condiţia ca cineva să îşi dorească asta.
Cealaltă alternativă este să lăsăm lucrurile aşa cum sunt, adică să nu facem nimic.
În aceast caz oraşul va invada treptat pădurea, maşinile vor invada oraşul, reclamele şi chioşcurile vor gâtui străzile, pietonii se vor strivii unii pe alţii, valoarea se va amesteca cu chiciul, cartierele mărginaşe vor fi tot mai izolate în timp ce zonele centrale vor deveni tot mai exclusiviste, cei  bogaţi vor deveni tot mai bogaţi iar cetăţenii săraci tot mai săraci pentru ca, în final, la rândul ei, pădurea să invadeze un oraş ajuns de nelocuit, părăsit la început de turişti şi abandonat în cele din urmă de proprii locuitori.

arh. Nicolae Dan MANEA