La plimbare prin oraş DESPRE ORIENT EXPRESS?
Având doar câteva opriri dinainte programate, ORIENT EXPRESS-ul Londra-Istambul aducea la Sinaia, timp de două zile, pe cei mai bogaţi şi excentrici turişti occidentali, care călătoreau deseori cu acest tren veteran, care avea toate vagoanele restaurant decorate în stilul epocii, tractate de o locomotivă cu abur .Când ajungea la Sinaia, trenul trăgea mereu pe primul peron al Gării Regale, indiferent de sensul lui de mers, era primit cu fanfara, iar turiştilor li se ofereau flori şi, mai apoi, în foyerul hotelului Palace, fete în costume naţionale serveau un aperitiv. A doua zi, după ce se vizita castelul Peleş, trenul, care peste noapte fusese garat la Bucureşti, revenea la Sinaia pentru a prelua grupul de turişti şi a-şi continua drumul spre destinaţie.
Timp de mai bine de un secol, începând cu 1883, ORIENT EXPRESS-ul a fost sinonimul voiajelor de lux de-a lungul Europei, al călătoriilor încărcate de romantism şi aventură. Traseul celebrului tren, care, în timp, a suferit mai multe modificări, adaptări şi extinderi dictate de situaţia geo-politică sau de interese punctuale, uneşte, de fapt, vestul Europei cu Orientul Apropiat. În timpul celor două Războaie Mondiale, activitatea trenului a fost suspendată sau limitată, iar ulterior, ea se va desfăşura la concurenţă cu transporturile aeriene şi navale, călătorii fiind tot mai interesaţi de factorul timp. Trebuie să remarcam că ORIENT EXPRESS-ul plasa la acea vreme staţiunea Sinaia pe o selecta hartă europeană unde apărea alături de oraşe precum: Londra, Paris, Viena, Istanbul, Milano, Veneţia, Zurich, Budapesta sau Atena.
Amintind despre ORIENT EXPRESS şi despre momentul festiv pe care sosirea acestui tren îl reprezenta pentru Sinaia, doresc să discut, de fapt, despre pierderea unor tradiţii sau evenimente, despre deceremonializarea şi aruncarea lor în banal, despre lipsa de interes pentru promovarea şi păstrarea unui statut privilegiat dobândit cu greu, prin efortul continuu al mai multor generaţii de sinăieni inimoşi. Şi nu este doar atât! Odată cu pierderea lucrurilor sale de preţ, Sinaia coboară tot mai jos pe scara ierarhică a staţiunilor turistice europene, afundându-se treptat în anonimat. Vorbind tot despre trenuri, cine îşi mai aminteşte de „trenul de plăcere” care circula în fiecare sâmbătă şi duminică între Bucureşti şi Sinaia sau de „trenul albastru”, o garnitură scurtă, pentru împătimiţii jocurilor de noroc, care veneau la Cazinou.
„Timpuri trecute şi fără întoarcere”, cu această remarcă tristă îşi încheie Gh. Nistorescu capitolul despre perioada interbelică al monografiei „De la Plaiul Prahovei la Sinaia”. Este complicat atunci când nu ai sau când îţi lipseşte câte ceva. Devine tragic atunci când risipeşti sau pierzi totul în mod absolut nejustificat. Aşa se întâmplă, însă, când, în locul vechiului cinematograf, funcţionează acum o cârciumă, când capela Ion Florescu devine wc public, când, în locul trăsurilor şi al maşinilor elegante, mişună betoniere şi basculante, când, în locul lumii stilate cu care te întâlneai în parc, eşti acostat de cerşetori, când demolăm clădiri de patrimoniu pentru a le înlocui cu caricaturi de case, când, în fine, ORIENT EXPRESS-ul, care mai opreşte încă timp de câteva minute la Sinaia, este menţionat în treacăt, într-un colt de ziar, şi când oamenii îşi pierd amintirile şi odată cu ele „memoria acestui loc” precum şi voinţa de a întreba: de ce? şi: încotro?arh. Nicolae Dan MANEA
