Politica

La Câmpina, e linişte în PIN

IMG_4794Conducerea organizaţiei câmpinene a Partidului Iniţiativa Naţională (PIN) dezminte zvonurile conform cărora unul dintre reprezentanţii săi în Consiliul Local ar fi pe punctul de a schimba tabăra politică.

Mica organizaţie PIN, condusă de Jenica Tabacu, director al Muzeului „Iulia Hasdeu”, nu şi-a mai făcut de multă vreme simţită prezenţa pe scena politică din municipiul Câmpina. Cum, de ceva vreme, circulau zvonuri că unul dintre cei doi consilieri locali din organizaţia respectivă ar fi curtat de gruparea politică rivală PD-L, lidera PIN a ţinut să precizeze câteva aspecte referitoare la activitatea organizaţiei, dar şi la riscul pierderii unui consilier.

Nimic serios
„Conducerea locală se reuneşte de două ori pe lună, conform Statului PIN, şi chiar dacă în prezent nu deţinem un sediu, avem diverse locuri de întâlnire, reuşind să ne adunăm în cadru organizat. La una dintre întâlnirile noastre, discutăm proiectele de hotărâre pentru că avem doi reprezentanţi în Consiliul Local, Ionuţ Piţigoi şi Luminiţa Dumitrescu, iar la a doua întâlnire abordăm diverse probleme legate de ceea ce se întâmplă fie în plan naţional, fie în plan local. În momentul de faţă, avem 120 de membri, înscrişi pe listă. Nu s-a pus problema să fuzionăm cu vreun alt partid. Dacă vom rezista ca partid? Nu pot să prevăd acest lucru, nu ştiu ce se va întâmpla. Preşedintele PIN, Lavinia Şandru, tinde, ca doctrină, către un partid social ecologist. Se cunoaşte foarte clar poziţia noastră avută cu ocazia alegerilor prezidenţiale, când l-am sprijinit pe Mircea Geoană. Atunci s-a încheiat un parteneriat cu PSD de sprijinire a proiectelor. Un parteneriat nu înseamnă fuzionare. Legat de „curtarea” lui Ionuţ Piţigoi de către organizaţia PD-L Câmpina, pot spune că este doar un zvon. Nu este ceva real”, a declarat Jenica Tabacu.
Consilierul PIN Ionuţ Piţigoi a fost ferm în declaraţia sa, susţinând că de această dată chiar a ieşit fum fără foc. „Nu am avut niciun fel de discuţie cu membrii PD-L din Câmpina, în ideea de a adera la partidul lor, şi nici cu membrii altor partide”, a afirmat Piţigoi.
Rămâne de văzut, în timp, dacă denumirea partidului – PIN – va marca direcţia acestuia către zona verde social-ecologistă.Carmen NEGREU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co