Opoziţia ar putea fi mai puternică

Apropierea dintre PNL şi PSD poate fi un lucru firesc, în opinia liderilor politici câmpineni, care îşi doresc o opoziţie mai puternică şi mult mai activă, inclusiv pe plan local.
La jumătatea lunii aprilie, secretarul general al Partidului Social Democrat (PSD) Liviu Dragnea, declara în presa centrală despre posibilitatea unei alianţe cu PNL, pe motiv că „România are nevoie ca opoziţia să fie puternică, fiindcă altfel ne îndreptăm cu paşi mici, dar siguri, către dictatură”. Referitor la această afirmaţie, liderul filialei Partidului Naţional Liberal (PNL) din Câmpina, Virgil Guran, a declarat: „Această apropiere de PSD poate fi un lucru firesc. Suntem două partide care ne aflăm în opoziţie, în momentul de faţă, şi este clar că ar trebui să realizăm un astfel de act, mai ales că este imperios necesar. La ce se întâmplă în momentul de faţă în ţară, dacă nu există atât opinie publică, cât şi reacţii din partea partidelor care monitorizează ce face puterea, vom ajunge foarte rău. În Grecia, situaţia este mai bună faţă de ceea ce s-ar putea întâmpla în România, iar ultimele afirmaţii ale Preşedintelui României şi ale Primului Ministru, prin care vor să reducă salariile bugetarilor şi pensiile, cred că vor duce la o stare de spirit explozivă”.
PD-L începe să dea fiori
Liderul liberal Virgil Guran se teme, la fel ca şi pesedistul Liviu Dragnea, de amploarea pe care începe să o aibă PD-L. „Au devenit prea puternici şi mie îmi e teamă de acel partid unic care a mai fost şi care încet, încet se prefigurează: hai, luăm oamenii la noi, să conducem noi, să nu mai aibă nimeni niciun cuvânt de spus. În această situaţie, trebuie să facem ceva noi, cei care suntem în opoziţie. Trebuie să delimităm această posibilă înţelegere, nu va putea fi vorba niciodată de o fuziune, sau ceva de genul acesta. Va putea fi vorba despre un parteneriat pentru România. Asta s-ar putea! Şi în campania prezidenţială, eu zic că ne-am înţeles. Dar e adevărat un lucru: indiferent ce facem aici, la Câmpina, PD-L are în momentul de faţă 11 consilieri. Până acum, s-a votat în bloc, apoi a început PSD să facă un pic de opoziţie, dar suntem prea puţini în Consiliul Local şi eu sper să nu se mai întâmple asta în Câmpina. Am sperat la acest lucru, încă de la alegerile trecute, când a apărut acel partid, PNDC, crezând că s-au mai dispersat puţin, că nu mai este „bloc”, dar, din păcate, aţi văzut că toţi cei cinci consilieri PNDC, în care unii oameni şi-au pus speranţa că vor crea opoziţie în Câmpina, au trecut de partea PD-L, devenind majoritari”, a spus Virgil Guran.
Până la abordarea unor discuţii oficiale între liderii PSD şi PNL, acesta speră într-o conlucrare cu primarul PD-L Horia Tiseanu, aşteptând o invitaţie în acest sens, pentru o colaborare benefică în planul vieţii economice şi sociale a Câmpinei.Carmen NEGREU