Actualitate

Iţele încurcate ale medicinei de familie

retete-de-urgentaDe joia trecută, medicii de familie și-au reluat activitatea, dar prescriu rețete pentru medicamente gratuite și compensate doar în caz de urgență, sau pentru pacienții cu boli cronice.

Chiar dacă miercuri, după 13 ore de negocieri, medicii și reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate au ajuns la un consens, rezultatul nu este foarte clar pentru medicii de familie din teritoriu, care în continuare nu știu cum vor funcționa. Normele sunt foarte greu de interpretat, încă nu există formularul de raportare și nici nu se explică destul de clar care consultație se încadrează între cele ce se pot raporta în limita de 20 pe zi și care nu sunt incluse în pachetul de bază.
“Există riscul, este adevărat, ca la un număr de peste 20 de consultații să fim obligați să tăiem niște chitanțe. Asta este, va trebui să acoperim noi înșine consultațiile, sau ceva de genul acesta”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor Prahova, dr. Simona Schnelbach.

Greu de stabilit
“Problema este că încă nu știm care sunt consultațiile pe care le putem face fără plată, care cu plată. Sunt dificile normele, trebuie să stăm cu ochii pe ele, să disecăm”, a explicat medicul de familie Lorelai Perju.
Medicii de familie au fost, joia trecută, la cabinete și au încercat să își pună în ordine activitatea după ce timp de o săptămână, de la 1 aprilie și până miercuri inclusiv, ei nu au mai prescris rețete, concedii medicale și bilete de tratament, în lipsa unui contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. În județ sunt 360 de medici de familie, dintre care 115 își desfășoară activitatea în Ploiești.
În acest moment, venitul mediu pentru un cabinet medical cu 1.000 de pacienți este de 4.200 de lei, din care medicul plătește personalul și cheltuielile de întreținere. Medicii spun că, pentru a oferi servicii de calitate, este nevoie ca venitul să fie majorat până la 10.000 de lei.  R. E. u

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co