Actualitate

Iohannis cere demisia Vioricai Dancila

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat astăzi că retrage încrederea premierului Viorica Dăncilă, susţinând că aceasta nu face faţă poziţiei de prim-ministru, relatează Agerpres.

Şeful statului i-a cerut public demisia Vioricăi Dăncilă, în contextul în care aceasta a contramandat întâlnirea pe care o avea programată la Palatul Cotroceni cu preşedintele României.

El a amintit de jurământul depus de premierul Viorica Dăncilă la învestirea în funcţie, precizând că “este jurământul pe care îl depunem noi care obţinem şi îndeplinim după aceea demnităţi publice. Asta înseamnă nu doar că se respectă ad litteram Constituţia, legile ţării, asta înseamnă şi că se respectă principiul colaborării loiale, că se respectă nevoia de consultare în interesul statului român, între preşedinte şi prim-ministru, că se respectă deciziile CCR, toate acestea în interesul României şi al românilor”.

“Doamna Dăncilă a preferat să execute ordinele venite de la partid. Având în vedere acestea, eu retrag încrederea doamnei Dăncilă”, a adăugat Klaus Iohannis.

În opinia sa, Viorica Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru al României şi transformă astfel Guvernul într-o vulnerabilitate pentru România.

 

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co