Actualitate

Interzis la nevoi

Grupuri sanitare închise pe Vasile Lupu

Trebuie să-ţi faci paşaport, să-ţi înmatriculezi maşina sau ai orice altă problemă de rezolvat în clădirea de pe strada Vasile Lupu din Ploieşti? Cel mai bine ar fi să-ţi faci nevoile fiziologice de acasă, pentru că aici grupurile sanitare sunt mai mereu închise. Clădirea adăposteşte mai multe instituţii ale statului. La parter, este Inspectoratul Judeţean de Politie, la etajul I Serviciul de Paşapoarte, iar la etajul II Serviciul de Înmatriculări Auto şi Serviciul de Evidenţa Persoanelor. Peste tot, uşile toaletelor stau mai mult închise, pentru că fiecare instituţie vrea să-şi protejeze locul şi femeile de serviciu de „nesimţirea” celor care au nevoie să meargă la toaletă. „Fiecare instituţie are la etaj câte un grup sanitar care trebuie deschis şi pentru public, dar nu se întâmplă aşa ceva. De aceea, oamenii sunt trimişi de peste tot la singurul grup sanitar pe care îl are Inspectoratul de Poliţie, cel de la parter. Probabil că, în această dimineaţă, cineva a uitat să-l descuie”, a încercat să explice comisarul Ionuţ Dragomir, seful serviciului de logistică din cadrul IPJ Prahova. Oamenii care au treabă la oricare dintre etajele clădirii sunt exasperaţi de această problemă. „De la etajul 2, m-au trimis la parter şi aici domnul de la informaţii mi-a spus că nu există WC. Cineva m-a trimis la restaurantul de vizavi, dar şi acolo mi-au zis că nu se poate”, ne-a povestit Ana Vasile. La restaurant, lucrătorii de acolo ne-au explicat că mereu vin oameni care au treburi la poliţie să ceară voie la toaletă, dar că e obligatoriu să şi consume ceva ca să poată folosi grupul sanitar. Prefectul judeţului Prahova, cel în subordinea căruia este atât serviciul de paşapoarte, cât şi cel de înmatriculări auto nu ştia despre această problemă şi a declarat că va lua măsuri după ce va afla exact cum stă situaţia. Până când prefectul va descoperi de ce oamenii nu-şi pot face nevoile fiziologice într-o instituţie a statului, nu va rămâne decât să beţi o cafea la restaurantul de vizavi şi, astfel, să puteţi ajunge şi la toaletă. (R.E.)

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co