Integrare socială
Persoanele cu handicap de la Casa Rozei din Urlaţi se pot integra mai uşor de acum, graţie unui proiect care tocmai a fost finalizat. În luna august 2009, Asociaţia pentru Promovarea Învăţământului Special, a Terapiei Sociale şi a Agriculturii Biodinamice în România – Centrul Urlaţi, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova şi Centrul Pilot de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor Adulte cu Handicap „Casa Rozei” Urlaţi, a început implementarea proiectului care vizează înfiinţarea de ateliere protejate pentru beneficiarii centrului de la Urlaţi. Proiectul are ca obiectiv general creşterea gradului de participare activă şi de acces la serviciile sociale destinate persoanelor adulte cu handicap. Prin acest proiect, s-au înfiinţat şi dezvoltat 5 ateliere protejate în cadrul Centrului Pilot de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor Adulte cu Handicap „Casa Rozei” Urlaţi, ateliere de brutărie-patiserie, de grădinărit, de preparare a conservelor din legume-fructe, de spălătorie / uscătorie / călcătorie şi atelier pepinieră. Suma solicitată de la Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap a fost de 150.000 lei, reprezentând 75,26% din costul total al proiectului. Contribuţia solicitantului la proiect a fost în valoare de 15.000 lei (10%), iar cea a partenerilor a fost de 22.112 lei (14,74%). R.E.