Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Îngropaţi în gunoaie, pe bani mai mulţi

Ploieştenii vor plăti mai mult pentru salubritate de luna aceasta. Majorarea votată de către consilierii locali se observă în facturile pentru luna iulie.

În loc de 3,18 lei de persoană pe lună, cât era prevăzut în contractul iniţial cu operatorul, de acum se plăteşte 3,31 de lei. Diferenţa vine din majorarea TVA pe care operatorul ar fi trebuit să o suporte chiar el, întrucât tariful iniţial inclus în oferta sa din cadrul licitaţiei includea şi TVA.
La banii aceştia, mai mulţi decât percepea fostul operator, ploieştenii se așteptau ca măcar oraşul să fie mai curat. Ghenele pline îi contrazic, însă, mereu! Pe strada Rariştei din cartierul Malu Roşu, maşina de gunoi trece să golească containerele, dar pe lângă rampă nu ridică nimic. Aşa se face că munţii de gunoaie se ridică semeţi în ochii locatarilor. “Aşa este mereu, fie că e iarnă sau vară. Nu înţeleg de ce nu ridică şi gunoaiele de pe lângă. E normal să fie mai greu, că trebuie să le ia cu lopata, cu ceva, la pubele e mai uşor că le urcă direct în maşină. Chiar şi aşa, tot trebuie să le ia că ni se îmbolnăvesc copiii cu mizeria asta aici”, a spus Maria Popa, o locatară din zonă. Oamenii spun că operatorul ar trebui să vină mai des, adică de două ori pe zi.

Și municipalitatea e nemulțumită
Edilul şef al Ploieştiului este de părere că oamenii ar trebui să sesizeze primăria atunci când operatorul nu ridică gunoiul. În plus, nici chiar el nu e pe deplin mulţumit de prestaţia acestuia. “Sunt mulţumit parţial. Încă mai există probleme, deşi nu ar mai trebui. Este ridicol să avem banii, să avem programul necesar şi operatorul încă să nu reuşească să se mişte aşa cum trebuie”, a declarat Andrei Volosevici. Operatorul va fi notificat pentru fiecare situaţie ca cea de pe strada Rariştei şi, ulterior, amendat. Nu vă rămâne, astfel, decât să faceţi reclamaţii pentru a nu mai avea de jur împrejurul blocului focare de infecţie în plină căldură. Actualul operator de salubritate a obţinut contractul prin încredinţare directă pentru nouă luni. Dacă acest termen  nu va mai fi prelungit, licitaţia va fi reluată până la sfârşitul acestui an. Raluca EPARU

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co