Hoţii de pensii au fost prinşi

Polițiștii prahoveni au reușit să-i prindă și să-i rețină pe atacatorii poștăriței din comuna Bucov care a fost jefuită în urmă cu aproximativ o lună, exact în ziua când împărțea pensile.
Este vorba despre doi tineri, în vârstă de 18, respectiv de 20 ani, ambii originari din județul Ialomița.
Ei se află, în prezent, în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova, și sunt cercetați pentru infracțiunea de furt calificat. Este foarte puțin probabilă, însă, recuperarea întregului prejudiciu. “Extinzând cercetările s-a putut constata că cei doi, este vorba despre doi tineri din Urziceni, sunt suspectați și de comiterea unui furt din auto, comis în localitatea Valea Călugărească. Fiind prezentați instanței de judecată, aceasta a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile”, a declarat agentul principal Raluca Brezeanu, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Prahova.
Specializați pe astfel de fapte
Poștărița, în vârstă de 57 de ani, a fost jefuită de 45.000 de lei, bani pe care ar fi trebuit să-i distribuie beneficiarilor, în comuna Bucov. Incidentul s-a petrecut ziua în amiaza mare, într-o zonă intens circulată, chiar pe DN 1B. Femeia, a cărei geantă era în coșul bicicletei, nu a avut timp să reacționeze. Cei doi atacatori au apucat geanta și s-au făcut nevăzuți, cu o mașină care a demarat în trombă. Indivizii fac parte din același grup infracțional care în luna februarie a jefuit o poștăriță din comuna Blejoi. În plus, ei sunt suspectați și de comiterea unui furt din auto, pe raza localității Valea Călugărească. Din gașca penală a făcut parte și un individ care a fost împușcat de polițiștii din Buzău, după ce a fost surprins încercând să fure un autovehicul. R. E.