Invatamant

Grupele cu program prelungit rămân la mare căutare

Grădiniţele din Sinaia au încheiat, teoretic, înscrierile pentru anul şcolar 2011 – 2012, iar cele mai solicitate unităţi sunt cele cu program prelungit. Grupele sunt alcătuite şi din câte 37 de micuţi, chiar dacă în mod normal o educatoare ar trebui să lucreze cu maxim 20 de copii.

Părinţii preferă orarul de opt – nouă ore pe zi, dovada fiind numărul mare al cererilor de încriere depuse până acum la unităţile cu program prelungit din staţiune. În mod normal, o grupă ar trebui să fie alcătuită din  15 – 20 de copii, însă capacitatea locurilor este de cele mai multe ori depăşită. Este cazul grupei pregătitoare de la unitatea pentru preşcolari cu program prelungit „Floare de Colţ”, unde sunt înscrişi 37 de copii. „Pe 21 martie s-au încheiat înscrierile pentru anul şcolar 2011 – 2012, dar a mai sosit şi după acest termen câte un părinte întârziat şi având în vedere că toţi copiii au dreptul la educaţie, am primit şi aceste dosare venite mai târziu. Din păcate, vom mai avea grupe aglomerate și de acum înainte. De exemplu, este situaţia Grădiniţei „Floare de Colţ”, unde sunt înscrişi la grupele mijlocie, mare şi pregătitoare, mai mulţi copii din anul anterior.  Micuţii nu au unde să meargă în acest moment şi rămân aici până vor pleca la şcoală”, a explicat directorul Grădiniţei „Floare de Colţ”, Mioara Petre.

Schimbări
Ca noutate, din această toamnă se va înfiinţa în centrul staţiunii Sinaia  o nouă unitate pentru preşcolari, ce va purta numele compozitorului George Enescu. Aici, vor fi mutate Grădiniţa nr. 1 şi Grădinița “Puişorul Moţat”, iar grupele vor fi împărţite în funcţie de program: normal sau prelungit. Şi aici, toate locurile au fost deja ocupate. „Sperăm ca noua grădiniţă să poată fi dată în folosinţă pe 15 septembrie 2011. Acolo vor exista două grupe de program normal şi două de program prelungit, iar toate locurile sunt ocupate în acest moment”, a mai precizat Mioara Petre. În total, în unităţile preşcolare din staţiunea Sinaia, există șase grupe cu program prelungit şi patru cu program normal. Conform planului de şcolarizare şi al numărului de locuri, la nivelul oraşului ar trebui să fie înscrişi 200 de preşcolari, însă numărul lor ajunge la 240  A. A..

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co