Groapa din parcarea cu plată
Parcul auto al Ploieştiului se măreşte de la o zi la alta fără să ţină cont de criză. Aşa se face că, numai la sfârşitul anului trecut, peste 80 de autoturisme se băteau pe un loc de parcare administrat de ADPP Ploieşti. Nici acum situaţia nu este mai bună, chiar dacă locuri de parcare au mai apărut. În prezent, în toate zonele din oraş, au fost înfiinţate 1.166 de astfel de locuri şi sunt şanse mari, după cum spun autorităţile, ca altele noi să apară. „Din câte am înţeles de la Direcţia Tehnic şi Investiţii, or să mai apară şi alte parcări cu plată, dar nu aş putea eu să vă spun unde şi când. În prezent avem 1.166 locuri de parcare în administrarea noastră”, a declarat Dan Ioniţă, directorul ADPP Ploieşti. Aceasta este situaţia pe hârtie, pentru că multe dintre locurile de parcare cu plată ale ADPP nu arată deloc bine, banii fiind luaţi fără ca aceste zone sa fie reabilitate. Este cazul parcării din spatele Casei Sindicatelor, despre care directorul ADPP recunoaşte că nu arată aşa cum ar trebui, dar că acolo este un proiect de parcare supraetajată ce este tot în sarcina Direcţiei Tehnic şi Investiţii. Aşa că, deocamdată, nu se ştie când va fi modernizată această parcare. Poate îintr-o zi când ADPP va strânge suficient de mulţi bani de la ploieşteni. Doar angajata ADPP care vine să ceară taxa atestă faptul că parcarea este în administrarea cuiva. Altfel, gropile sunt la tot pasul, bordurile prea înalte vă pot distruge baia de ulei a maşinii, iar liniile de demarcaţie nici nu se mai văd. Recent, consilierii locali au aprobat tariful unic de 2 lei pentru o ora de parcare şi de 1 leu pentru o jumătate de oră. Aşteptăm cu interes şi aprobarea investiţiilor în aceste parcări. (R.E.)