Clubul de Turism și Arte “Escamonde” Ploiești, împreună cu Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova și cu sprijinul Muzeului de Științele Naturii Prahova, organizează a patra ediție a Festivalului de Fotografie “Secvențe”, În acest an, festivalul va avea loc în perioada 30 septembrie – 02 octombrie 2016.
Festivalul de Fotografie Secvențe dorește să demonstreze încă o dată forța fotografiei în societatea actuală, prin promovarea imaginilor și ideilor unor artiști români și internaționali din mediul fotografic contemporan.
Activitățile principale vor consta în ateliere, conferințe și expoziții de fotografie. De asemenea, vom avea diverse momente artistice precum concerte de jazz, scenete, menestrei, expoziții stradale, lansări de lampioane etc.
Festivalul va avea loc în Sala Pașilor Pierduți, din Palatul Culturii, Ploiești , iar accesul publiciului este gratuit .
Pe linga ateliere atelierele, conferințele și expozițiile fotografice, festivalul va include proiecţii de film, o lansare de lampioane și Strada Artelor – un loc unde artiștii artizanali își vor prezenta creațiile.
În cadrul festivalului vor expune fotografi din : România, Vietnam, Statele Unite ale Americii, Spania, Canada, Africa de Sud, Elveţia, India şi Austria.
Program:
Vineri, 30 septembrie
17:04 – Deschiderea festivalului
18:00 – “Înapoi la analog (1)” Prezentarea concursului
18:30 – 19:20 – Conferință
20:00 – Proiecţie film
Sâmbătă, 1 octombrie
11:00 – 12:50 – “Oldies, but goldies” (conferință cu Andrei Pandele, Florin Andreescu și Viorel Simionescu)
13:30 – 15:00 – “Înapoi la analog (2)” Atelier de developare manuală
16:00 – 17:20 – Atelier fotografie de portret – Diana Stanciu şi Andreea Ionaşcu
16:00 – 17:20 – Recenzii de portofoliu
17:30 – 18:20 – Conferinţă
19:30 – Lansare lampioane
Duminică, 2 octombrie
11:00 – 11:50 – Recenzii de portofoliu
13:00 – 13:50 – “Cum şi unde ne publicăm imaginile?” – conferință de Cătălin Munteanu
15:00 – 16:00 – “Înapoi la analog (3)” Vizualizarea fotografiilor și desemnarea câștigătorilor
17:04 – Inchiderea oficială a festivalului
Strada artelor
Sâmbătă și duminică, atmosferă de voie bună pe treptele Palatului Culturii din Ploiești, diversi artisti isi vor prezenta creatiile.
Lansare lampioane – Sala Sporturilor
Detalii pe www.secvente.com