Sistemul aquaponic nu s-a descoperit peste noapte. Cercetătorii de la The New Alchemy Institute din SUA sunt consideraţi pionerii acestuia, ideea în sine având rădăcini mult mai adânci, în timp. Rezultatele au condus la realizarea unei mari varietăţi de sisteme constructive care leagă, în circuit hidraulic închis, bazinele pentru creşterea peştilor, cu diferite sisteme de cultura hidroponică. De câţiva ani, sistemul a început să fie cunoscut şi aplicat şi în România.
De curând, la Breaza, un grup de întreprinzători din care fac parte Cătălin Mihalache, om de afaceri şi consilier local, Dan Zamfira din Cornu, profesor de limba şi literatura română şi crescător de crap japonez, inginerul Pompiliu Popescu şi Ramona Anghel, profesoară de biologie la liceul „Aurel Vlaicu” din Breaza, au demarat un experiment aquaponic într-o încăpere a unei case.

„În cazul apariţiei unei crize alimentare la nivel mondial, aşa cum se preconizează de către specialişti, ne-am gândit la unele soluţii care ar putea rezolva această problemă, măcar în plan local. Este vorba despre un sistem simbiotic între regnul animal şi regnul vegetal, mai exact între peşti şi plante. Peştii asigură, prin dejecţii, baza nutritivă necesară dezvoltării plantelor. Am creat aceste două bazine, unul în care trăiesc peştii şi un pat de cultură, concretizat printr-un ansamblu de ţevi, în care am amplasat diverse plante. Deocamdată, proiectul e în faza de experiment. Acum, totul a costat până în 2.500 de lei. Peştii au costat ceva mai mult, fiind ornamentali, crap koi, japonez. Sunt de mai multe categorii. De exemplu, un peştişor de zece cm, ultima oară l-am cumpărat cu zece euro, din Germania. În Occident sunt foarte folosiţi în bazinele din grădinile de vară. Ei, fiind foarte lacomi, ajung să-ţi mănânce din mână. Dar, în acest sistem putem creşte şi o specie comună, crap românesc, de exemplu. Eu mă gândesc şi la rentabilitate. De ce? Crapul românesc ar costa 20-25 de lei kg. La specia de crap japonez, nu vorbim de kilograme, vorbim de centimetri. Noi, fiind în această fază de experiment, pentru a ne recupera investiţia, am apelat la soluţia cu peştii japonezi, ornamentali. Dar, în momentul în care îţi pui problema alimentaţiei, nu o să mai creşti specia koi, o să creşti bibanul de Nil (tilapia), care se dezvoltă foarte repede şi care se pretează la acest sistem aquaponic.
Acest peşte este crescut de firma piscicolă din Nucet, judeţul Dâmboviţa, ajungând la 35-40 de lei kg.
Referindu-ne la criza alimentară, aceasta poate fi o soluţie, deoarece am două recolte, una de peşte şi una de legume, fructe, verdeaţă, în funcţie de ce se cultivă. Spaţiul ocupat cu acest sistem este rezonabil, efortul uman este mult diminuat faţă de o cultură deschisă, la care trebuie să sapi, să pliveşti, să irigi. Cu sistemul aquaponic, recirculat, nu pierzi apa, care este foarte importantă, mai ales în anumite perioade ale anului, când e secetă şi se ridică probleme mari cu furnizarea acesteia.
În afară de filtrul care filtrează dejecţiile, în conducte există un substrat, pietricele care şi ele constituie un filtru natural”, a prezentat detalii Cătălin Mihalache, iniţiatorul şi susţinătorul financiar al proiectului-experiment.

Plante adecvate acestui tip
de cultură
„Pe patul de cultură am testat mai multe specii de plante. Nu au mers toate. Am rămas cu salată, cimbrişor, busuioc. După aceea am testat şi cu căpşuni, care merg. În bazin avem o pompă care scoate apa, fiind direcţionată către ţevile unde se află plantele şi care este filtrată de nişte pietre apoi, e reintrodusă în bazin. Hrana plantelor este asigurată de dejecţiile peştilor. Practic, este un sistem eco în care creştem plantele, nepunând vreun supliment în hrana lor. Rădăcinile plantelor sunt direct în apă, nemaifiind nevoie de sol. Cel care există în aceste pahare din plastic e pus doar pentru însămânţarea plantelor, pentru ca apa să nu ia seminţele, să le ducă în bazin. Suntem într-o fază de testare, creând un echilibru perfect între speciile de plante şi speciile de peşti introduse în bazin. Hrana peştilor trebuie să fie corelată cu nutrienţii de care au nevoie plantele. Scopul acestui proiect este să creştem plante eco, de bună calitate, să le livrăm pe piaţă, dacă proiectul se concretizează. De asemenea, peştii din bazin pot fi comercializaţi. Fiind ornamentali, pot fi vânduţi la un preţ foarte bun. Pe lângă toate acestea este o idee foarte frumoasă ca să atragem elevii de liceu din Breaza şi astfel să-i implicăm într-o mică afacere, să zicem, care ar putea fi dezvoltată”, a explicat Ramona Anghel, profesoară de biologie la liceul „Aurel Vlaicu” din Breaza, care răspunde de plante în cadrul proiectului.
Ca orice sistem bazat şi pe tehnică, prezintă avantaje şi dezavantaje. Ca dezavantaje, te poţi împiedica de consumul ridicat de energie în perioada rece a anului, similar cu cel al serelor încălzite, sau oprirea accidentală a curentului electric pe durate mari, care poate determina oprirea recirculării apei în sistem şi, implicit, a procesului de epurare, fapt care produce creşterea concentraţiei substanţelor toxice în bazine şi, implicit, moartea animalelor acvatice.
Dar cine nu ar lua în calcul asemenea riscuri, chiar operând în sistem şi cu titlul de hobby, când ai satisfacţia să poţi consuma, în decembrie, căpşuni şi să poţi avea la discreţie un peşte bun, cu atât mai mult când şi poţi comercializa aceste alimente? Carmen NEGREU