Premierul Viktor Orban a catalogat drept remarcabil rezultatul referendumului din Ungaria, declarând că țara sa este singurul stat membru UE care și-a exprimat opinia în problema migrației, scrie Mediafax. “Putem fi mândri că noi ungurii am fost primii şi până acum singurul stat membru UE care şi-a exprimat opinia în problema migraţiei. Acesta a fost lucrul care trebuia făcut. A fost ceva onorabil “,...
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) nu vor mai beneficia de tarife preferențiale, în urma modificărilor actelor normative cu impact asupra domeniului achizițiilor publice, se arată pe site-ul Guvernului României. Executivul a adoptat o ordonanță de urgență care modifică mai multe legi în domeniul achizițiilor publice, în contextul îndeplinirii condiționalităților ex-ante ce îi revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene. În acest sens, IMM-urile...
Începând cu data de 20 septembrie, medicii și farmaciștii care doresc recunoașterea calificărilor românești în celelalte state membre ale Uniunii Europene nu mai trebuie să prezinte la Direcțiile de Sănătate Publică copii legalizate după documente, se arată într-un comunicat de presă, pe site-ul Ministerului Sănătății. “Astfel, pentru a fi recunoscute calificările româneşti în celelalte state membre ale Uniunii Europene pentru profesiile de medic, medic dentist...
Primăria Municipiului Câmpina a anunţat că participă la „Programul european pentru într-ajutorarea persoanelor defavorizate”. Acesta constă în distribuirea gratuită a alimentelor din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene. Dintr-un total de 3.302 persoane, vor beneficia de acest program 426 de familii şi persoane singure, având un venit minim garantat, 952 de şomeri, 660 de pensionari cu pensie de sub 400 lei/lună şi 1.264 de...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co